Strada Splaiului se desprindea din Calea Văcăreşti, de unde a fost făcută poza, coborând, la dreapta, spre Dâmboviţa.

sursa-Cartierul Evreiesc

Peste drum de biserica Dobroteasa era scuarul dintre străzile Răscrucii şi Splaiului, un teren mai mult viran în ultimele decenii de existenţă a cartierului, pe care se amenajase, la un moment dat, şi o popicărie în aer liber.

Un colţ din împrejmuirea acelui teren apare în partea dreaptă a aceastei fotografii.

Strada Splaiului se desprindea din Calea Văcăreşti, de unde a fost făcută poza, coborând, la dreapta, spre Dâmboviţa.

Imobilele antebelice „belle-epoque”, unele bogat ornate ca cea din imagine, dominau zona, alternând arareori cu clădiri ridicate în perioada interbelică. Un dispensar TBC era în zonă, la intersecţia cu str. Lt. Col. Papazoglu, în spate-stânga faţă de fotograf. Tot în spatele fotografului, dar pe colţul intersecţiei cu str. Dobroteasa, chiar lângă biserică, se afla o alimentară.

foto: Dinu C. Giurescu