Staţia de tramvai de la Maior Ene, din strada Uranus

sursa-Cartierul Uranus

Pentru că a venit, de curând, vorba despre staţia de tramvai de la Maior Ene, din strada Uranus, haideţi să descoperim împreună cum arăta acea zonă la începutul anilor ’40.Astfel, de partea dreaptă putem vedea o clădire despre care puţini mai ştiu astăzi şi pe care puţini au prins-o întreagă, cazarma Alexandria, parte din incinta vechiului Arsenal al Armatei. Clădirea a fost avariată la bombardamentele din 1944 şi a fost demolată complet abia în anii ’60, din ce am aflat.

Coincidenţa face ca locul să fie fotografiat şi în 1978 de Şerban Lăcriţeanu, zona fiind aproape neschimbată de partea stângă, frontul numerelor pare.

În ambele fotografii apare, în stânga, o parte din blocul modernist din Uranus 32. În faţă, strada începea să coboare din ce în ce mai abrupt, nu înainte de a trece prin faţa clădirii principale a Arsenalului şi a statuii Eroilor Pompieri.La vremea respectivă, tramvaiul 7 din imagine lega Vama Antrepozite (de la intersecţia căii Rahovei cu str. Uranus) de zona Fabricii „Lemetre” („Timpuri Noi”, după naţionalizare), făcând ocol pe splai, apoi pe la piaţa Căuzaşi din calea Văcăreşti.

Toată această zonă, aflată pe dealul Spirii (dealul Arsenalului), a dispărut în anii ’80 pentru a face loc Casei Republicii („Casa Poporului”) via tramclub.org