Drumul spre școală

de Cristian Malide

Data trecută am văzut ce era inspre Traian si pe Parfumului.

Acum tratez directia opusa, inspre Scoala generala Barbu Stefanescu Delavrancea.

Spre scoala mergeam aproape numai pe partea mea, cea numerelor pare. Deci vedeam mai bine casele si curtile de pe partea opusa!

Erau cam doua statii de transport public. Nu mai stiu cum era la gradi sau in clasa intai, dar ulterior mergeam SINGUR la scoala! Scoala generala era la doua statii de casa, iar Liceul, la trei statii, desigur ca mergeam singuri. De aceea, dupa 2000 am ramas uimit vazand ca o buna parte din traficul de dimineata este dat de parintii ce isi duc copilul la scoala, cu masina!

Inainte de intersectia cu Romulus, in dreptul casei Labirint 61, era statia de autobuz.

Casa de pe colt, Romulus 57, ce a supravietuit, devenise prin 1985 sediul CEC-ului de la Cauzasi, mutat aici din cauza demolarii celui din Cauzasi.

Coltul Labirint numărul 50 cu Romulus avea inca imobilul ce adapostea Centrul de paine si lactate. In 1979, acesta nu mai exista! Era o casa nu prea mare, cu intrarea chiar pe coltul tesit al strazii. Acel colt de strada NU a fost afectat de demolarile din 1985-88, casuta fusese deja demolata mai devreme. Cred ca a fost una din victimele indirecte ale seismului din 1977…

Centru de paine pentru toata vecinatatea noastra, avea in interior si vanzare de lapte si iaurt. Se gaseau si specialitati, cornuri si chifle. Navetele cu sticle de lapte erau afara, daca veneam dimineata inainte de deschidere, lasam sticla goala si o moneda de 3 lei, si luam pe cea plina. Laptele la sticla de un litru era in doua versiuni, cu capac de staniol argintiu sau rosu, in functie de concentratia de grasime.

Pentru cei de acum, nascuti dupa Revolutie, pare un basm faptul ca lumea se autoservea cu sticlele de lapte, si lasa banii. Iar pentru cei care au trait anii ’80, suna ca un basm ca se gaseau lapte si iaurt, fara coada!

Si mai inedit: vanzatoarea de paine avea un cutit mare, cu care taia painea rotunda. Da, existau franzele, impletite mai scumpe sau painea de doi lei, cu sectiune dpreptunghiulara, si paine neagra, dar painea intermediara, rotunda, era IMENSA. Una era suficienta pt familia noastra, de cinci persoane. Firesc deci, un cuplu sau o persoana singura nu aveau ce face cu paine asa mare, cerea o jumatate sau un sfert! Cred ca deja pin 1978 acest sistem devenise depasit, nu se mai vindea paine ce trebuie taiata in patru…

La intrarea in strada Matei Basarab, la intersectia cu Romulus, pe plan se vad clar pe ambele parti cele doua parculete. Desi mici, nu erau terenuri virane, ci chiar fusesera amenajate ca parculete, cu pomi, alei si banci! Cel dinspre Lucaci, in drepata, era mai mare, avea pe trotuar si o tisnitoare. Acolo ne intalneam seara cu colegii de scoala sau de liceau care erau din zona. Cel din stanga, spre continuare Labirintului (acum bucatica de strada a fost redenumita Cauzasi) era mai mic, mai simplu.

In anii 2000 disparusera ambele parculete, si pentru asta nu Pigleica este de vina! Acum in stanga este o parcare, iar in drepata, o cladire rotunda de beton, ce a fost abandonata…

Mergem mai departe pe Matei Basrab. Tutungeria aflata la demisol era pe la numarul 36. Nu, nu fumam in scoala generala, dar pe vremea accea la tutungerie se vindeau ziare si reviste, ba chiar si un sortiment redus de papetarie. De exemplu, plicuri pentu scrisori si carti postale!

Liceul Matei Basarab este mare, situat la numerele 34, 32 si 32A.

Vizavi se vede foarte bine triughiul verde, existent si acum: in cartier mai erau astfele de intersectii de strazi in unghi foarte ingust, ce aveau acolo cate un minuscul spatiu verde inchis de o bordura.

Peste triunghi, mai departe, era in dreapta biserica Lucaci, ale carei turle se vedeau de pe acoperisul casei din Labirint. Nu aveam habar de Sfantul Stelian, asa ii ziceam totdeauna, „biserica Lucaci” desi intrarea principala era pe partea cealata, dinspre Logofat Udriste.

Inainte de scoala, venea straduta Profesor Demarat. La numarul 8 era un consulat, unde vedeam persoane de culoare!

O luam pe Demarat, deoarece intrarea elevilor era numai dinspre Anton Pann. Poarta mica a elevilor, din scanduri verzi, era pazita de vigilentul om de servici al scolii, Costache.

In anii 2000 am fost surprins sa vad pe Google Earth ca intarile dinspre Demarat si Anton Pann ale scolii sunt inchise, iar elevii intra pe intrarea profesorilor, intrarea principala a scolii, de pe Matei Basarab!

Pe Google, curtea pare sinistru de pustie, numai asfalt.

Pe vremuri, in afara terenurilor de sport, diversitatea era mult mai mare: cand intrai pe poarta mica dinspre Anton Pann, in dreapta era casa ingrijitorului și dupa aceea, era o movila de pamant, pe care ne urcam.
De acolo am vazut candva funigeii, paianjenii-calatori cu pinza aeriana. Tot de pe movila am vazut pe strada prima Dacie 1100!
Iar in centrul curtii, erau cele doua ateliere: inspre Demarat cel de tamplarie, iar in partea dispre Matei Basarab, cel de prelucrari mecanice.
Inspre Demarat, unde jucam fotbal in recreatie, era o parcela de pamant, fost spatiu verde.