ATUNCI ŞI ACUM: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”

Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, una dintre cele mai prestigioase şi mai vechi instituţii de învăţământ liceal din Bucureşti, a fost înfiinţat la 8 decembrie 1892, prin Decretul Regal nr. 3913. Prin acest act, regele Carol I hotăra constituirea „Gimnasiului clasic George Şincai”, prin separarea claselor divizionare ale unui alt liceu de renume, „Matei Basarab”.

În toamna anului 1890, datorită numărului mare de elevi din cadrul Liceului „Matei Basarab”, au fost create două clase divizionare (I şi II gimnaziu) care au fost mutate într-o clădire situată în curtea bisericii „Sfântu Gheorghe Vechi”. În toamna anului următor, prin raportul nr. 105 din 25 octombrie trimis la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, directorul Liceului „Matei Basarab”, arătând că pentru clasa a III-a de gimnaziu are un număr mare de elevi, solicita înfiinţarea unei a treia clase divizionare. Solicitarea a fost aprobată de către ministrul Gh. Dem. Teodorescu. La doar câteva săptămâni s-a solicitat înfiinţarea unei a patra clase divizionare cu elevi de clasa a IV-a gimnaziu. Cum între timp în funcţia de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice fusese numit Petru Poni, acesta a respins solicitarea directorului, conform site-ului colegiului – http://cnghsincai.ro/.

În 1982, când ministru a fost numit Take Ionescu, directorul Liceului „Matei Basarab” a făcut un nou raport prin care solicita înfiinţarea celei de a patra clase divizionare. Demersul s-a bucurat de succes, ministrul răspunzând favorabil cererii directorului, informându-l totodată că până la 1 aprilie 1893, ministerul nu poate asigura salariile noilor profesori, sumele respective nefiind prevăzute în buget.

Poza 1 – Liceul „Gheorghe Şincai”din Capitală, 1996/AUREL VIRLAN/AGERPRES FOTO/ARHIVA

Poza 2 – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, 2021/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Ulterior, după întocmirea listei cu profesorii dispuşi să profeseze fără să fie remuneraţi până în aprilie 1893, către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost trimis un nou raport, în urma căruia regele Carol I a emis, la 8 decembrie 1892, decretul regal de înfiinţare a „Gimnaziului clasic Gheorghe Şincai”. Astfel, prin Decretul Regal nr. 3913, publicat în Monitorul Oficial nr. 204 din 13/25 decembrie 1892, din cele patru clase divizionare complete de pe lângă Liceul „Matei Basarab”, instalate în vechiul local „Lazăr”, în Bucureşti s-a constituit un al treilea gimnaziu clasic, cu numele de „Gimnasiul clasic Gheorghe Şincai” (gimnaziul a primit numele marelui cărturar, la propunerea profesorului ardelean Nicolae Colceag).

Gimnaziul clasic a devenit liceu abia în 1919, sub conducerea directorului Gheorghe Nedioglu, precizează site-ul http://cnghsincai.ro/.

Poza 1 – Liceul „Gheorghe Şincai” din Capitală, 1996/AUREL VIRLAN/AGERPRES FOTO/ARHIVA

Poza 2 – Poza 2 – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, 2021/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Construcţia actualului sediu, situat în Calea Şerban Vodă nr. 167, a început în 1924, după proiectul arh. Virginia Andreescu Haret. Până în 1928 – anul în care liceul s-a mutat în noua clădire – nu era construită decât aripa dinspre bd. Ion I. C. Brătianu (azi bd. Dimitrie Cantemir). După reforma învăţământului din 03.08.1948, Liceul „Gheorghe Şincai” a fost numit Liceul de Băieţi nr. 5. În aceeaşi clădire funcţiona şi Liceul de Fete nr. 9.

În 1953, acesta a devenit Liceul de Fete nr. 21 iar Liceul de Băieţi a devenit nr. 20 şi au funcţionat separat până în 1956, când au fost comasate şi a devenit Şcoala Medie mixtă nr. 20.

La propunerea Ministerului Învăţământului şi Culturii, Prezidiul Marii Adunări Naţionale, prin decretul nr. 257/1956, a autorizat ca Şcoala Medie nr. 20 din Bucureşti să poarte din nou numele lui Gheorghe Şincai. Astfel, în Ordinul Ministerului Învăţământului 68/01.03.1957 se precizează: „În temeiul Decretului Marii Adunări Naţionale nr. 257/1956, art. 1, al. d, Ministerul dispune: Şcoala Medie nr. 20 din oraşul Bucureşti va purta denumirea de Şcoala Medie nr. 20 ‘Gheorghe Sincai’ „, conform site-ului http://cnghsincai.ro/.

Poza 1 – Liceul „Gheorghe Şincai” din Capitală, 1998/ARTUR MUSTATA/AGERPRES FOTO/ARHIVA        

Poza 2 – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, 2021/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Clădirea instituţiei de învăţământ este înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul Bucureşti cod LMI B-II-m-B-19754.         

La 110 ani de la înfiinţare, la 8 decembrie 2002, liceul a primit titulatura de Colegiu Naţional.

Dintre personalităţile care, de-a lungul timpului, au predat la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, amintim profesorii: Nicolae R. Colceag, Gheorghe Nedioglu, Virgiliu Arbore, acad. George Călinescu, Eugen Lovinescu, acad. Gheorghe Adamescu, Frédéric Damé, Nicolae Bănulescu, Ioan D. Chirescu, Ionel Brătianu, Traian Lalescu, acad. Alexandru Graur, Mihai Ghermănescu, Constantin Şăineanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Ion Berciu, Nicolae Boboc, Spiru Vergulescu.

Poza 1 – Liceul „Gheorghe Şincai” din Capitală, 1998/ARTUR MUSTATA/AGERPRES FOTO/ARHIVA        

Poza 2 – Poza 2 – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, 2021/CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO


Printre absolvenţii renumiţi ai liceului se regăsesc academicienii Mihai Mihoc, Ioan Cuculescu, Adrian Rusu, artistul Gică Petrescu, muzicologul Viorel Cosma, pianistul Valentin Gheorghiu, regizorul Constantin Dinischiotu, actorii Magdalena Cernat, Cristian Şofron, Mihai Bisericanu, scriitorii Romulus Vulpescu, Gabriela Melinescu, Răsvan Popescu, sportiva Paula Ivan, Octav Antoniu (Tino) Furtună (membru al formaţiei Holograf). AGERPRES