Poveştile munţilor – Imaginar montan, între tradiţie şi alpinism

curs povesti despre munti

Ființe supranaturale, legende de demult și animale fantastice – etnologul Laura Jiga-Iliescu vă spune, din 7 aprilie, Poveștile munților. Cursul e organizat online, de Fundația Calea Victoriei, în seri de joi, de la 19.00.

Demult, oamenii îşi imaginau muntele ce se vede în zare mediat de poveştile celorlalţi şi conform unor coduri culturale locale. De fapt, cu excepţia ciobanilor, haiducilor, proscrişilor, pustnicilor, culegătorilor de afine sau vânătorilor, mai nimeni altcineva nu urca în zona alpină înaltă. Chiar şi aceştia umblau pe munte mai ales vara. Lumea muntelui era rezervată vâlvelor, Sântului Petru al lupilor şi altor personaje supranaturale.

Începând cu secolul al XVIII-lea, în Europa muntele a fost reinventat, reimaginat, devenind un teren al explorărilor naturii şi etnografiei, dar şi al alpinismului sau sporturilor de iarnă.

Întâlnirile la care te invităm se vor referi la felul în care s-a schimbat imaginarul montan carpatic. Vorbim în special de teme legate de ritualizarea spaţiului – urcarea şi coborârea din munte, tradiţii legendare ale originii munţilor, dar şi ale întâlnirilor cu făpturi reale şi supranaturale, animale sălbatice, adăposturi, trasee şi comori.

Temele celor trei întâlniri online sunt:

1. Ce şi cum sunt munţii. Hărţi şi toponimii locale. Legende, amintiri, întâlniri.

2. Stereotipizarea simbolică spirituală a muntelui. Basme, cărţi populare, alte legende.

3. Rituri pe munte (deschiderea şi închiderea muntelui, nedei, focuri vii şi altele) şi drumeţii.

Taxa de participare – 240 de lei – se poate plăti online, direct de pe site. Cu o zi înainte de data începerii, vei primi pe mail un link unde vei putea urmări cele trei întâlniri, live. Dacă ai nevoie și de alte informații sau vrei să faci cadou acest curs, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.