Podul Grant, o poveste ce dezvăluie pasiunea de început pentru o infrastructură modernă

Podul Grant ocupă un loc important în inima bucureștenilor și în istoria frumoasei noastre metropole. Gigă Petrescu i-a dăruit și un cântec (sursa aici), iar regizori precum Sergiu Nicolaescu l-au imortalizat pe peliculă asezonându-l cu frumoase povești. Scriitori precum Mircea Florin Șandru i-au dedicat și o carte cu nume eponym – Podul Grant.

Podul Grant reprezintă un capitol frumos în istorie bucureșteană

Podul Grant reprezintă un capitol extrem de dinamic și frumos în istorie bucureșteană, un adevărat simbol unic al Capitalei. Dincolo de valențele istoriei, podul permite șoferilor să tranziteze dinspre cartierele centrale, dincolo de liniile ferate, spre cartierele mărginașe Crângași, respectiv și Militari.

Dacă vrei să câstigi timp, ocolind traficul dens din proximitatea Gării de Nord, Podul Grant este soluția utilă și ideală pe care vrei să o alegi.

În același timp, Podul Grant e o punte către trecut, când principatele românești de la sud și est de Carpați încep să-și pună problema infrastructurii pe fondul accelerat al proiectelor moderne implementate în țări vecine, europene.

Franța și Anglia deja intrau la începutul secolului al XIX-lea într-o paradigmă modernă de urbanism, ce a reprezentat o adevărată matrice de raportare pentru țările filofranceze și filobritanice. Revenind la Podul Grant și la sorgintea britanică a acestui nume ne putem imagina că originea vocabulei ”Grant” ține atât de norocul românilor de care au avut parte în istorie cât și de o nevoie primordială de infrastructură modernă, resimțită la nivelul Bucureștilor de atunci.

Povestea Podului Grant pleacă de la o poveste de iubire

Marele boier Dinicu Golescu, pasionat șă țină un jurnal de călătorii pe oriunde mergea, își mărturisea în scris admirația pentru șoselele vecinilor nostri, observând și anticipând nevoia de infrastructură a Principatelor Române, o perspectiva care se va materializa mai târziu prin descendenții săi.

De unde a plecat totul? Bătrânul boier Golescu avea o moșie faorte mare spre vest de Drumul Târgoviștei (actuala Cale a Griviței), fix în locul pe unde trec acum liniile ferate care pleacă din Gara de Nord și dincolo de acestea,.

Podul Grant și întâlnirea cu neamul Goleștilor nu se putea produce în istorie în absența dragostei care anima oamenii încă de la începuturile sale. Prin urmare, Zoe, nepoata lui Dinicu Golescu, se căsătorește cu Eduard Grant (1820-1892), un cetățean britanic absolut respectabil ajuns la București în 1837, la vârsta fragedă de numai 16 ani, ca secretar al consulului englez.   

Eduard Grant se îndrăgostește de Zoe și de Bucureștiul acelor vremuri unde înființează prima turnătorie din România și primul atelier de prelucrare a tutunului, cele două firme având în numele lor și toponimul „Belvede­e”, numele palatului construit de bătrânul Golescu.  

Vine apoi rândul inginerul Robert Grant, care participă la construirea podului peste calea ferată, spre cartierul Crângași, în 1910, podul fiind numit Grant în memoria tatălui său. Vremuri nobile!

”În 1900, capitala avea cam 300.000 de locuitori, se întindea doar pe un sfert din suprafața de azi și avea cam 800 de străzi sau ulițe, unele pietruite. La 1890, peste Dâmbovița existau 12 poduri, dintre care șapte de piatră și cinci de fier: în 1910 a fost motant Podul Grant”, scrie Nicolae Leonăchescu în cartea sa ”Istoria tehnicii românești”.

Gara de Nord nu mai corespundea traficului de călători. Se impunea o soluție!

Potrivit sursei citate, Gara de Nord nu mai corespundea traficului de călători întreaga zonă din proximitatea ei și intră într-un proces accelerat de modernizare.

Astfel, în anul 1929: ”atelierele Centrale de Poduri (întreprindere proprie a Companiei de Căi Ferate din România, specializată în uzinarea și montajul podurilor de cale ferată) a executat lucrări de consolidare a Podului Grant, a cărei funcțiune era de pasaj de nivel pentru șoseaua și liniile de tramvai care traversau liniile de cale ferată ce pătrundeau spre Gara Basarab și Gara București Nord”.

”În forma sa inițială din 1910, podul consta din patru tabliere metalice din oțel pudlat cu deschiderea de 42 m, cu grinzi cu zăbrele calea jos, de tip Schwedler, care au fost recuperate de la podul peste râul Putna Seacă de la linia Buzău-Mărășești când acestea au fost înlocuite cu altele de oțel. Ulterior când au fost contruite cele două linii de acces în Depoul București Călători, Podul Grant a fost lungit cu două deshideri de câte 10 m din grinzi metalice înglobate în beton. În perioada postbelică și până în deceniul șapte, Podul Grant a fost singura construcție de acest fel din România”, scrie Nicolae Leonăchescu.

Dat în folosinţă în 1909, Podul Grant a suferit de-a lungul vremii o serie de modificări considerabile. La începutul anilor 80, a fost construit un pod nou, funcțional și în prezent, pilonii vechiului pod fiind păstrați până astăzi.

Nu ne rămâne decât să ne oprim pentru o clipă pe acest pod care simbolizează pasiunea de început pentru marile proiecte de infrastructură și, asemeni, lui Gigă Petrescu să trimitem un sărut, prezentului, dar și viitorului, de pe Podul Grant.

”Mi-e drag deseori să privesc cerul întins de pe Podul Grant

 Îmi pare de aici mai ușor de cuprins de pe Podul Grant

Să văd cartierul în care am crescut de pe Podul Grant

Mă opresc deseori și trimit un sărut de pe Podul Grant”

Gică Petrescu – ”Podul Grant”

Sursa CNAIR