sursa-Cartierul Uranus
Farmacia nr. 51 din capătul străzii Mihai Vodă (desigur, e vorba de malul drept al Dîmboviței, nu tronsonul încă existent din spatele clădirii C.E.C.).
Fotografia surprinde clădirea dintr-un unghi mai puțin întîlnit, cu vedere spre splai, și nu etalînd binecunoscutul „coif” ce marca începutul cartierului Mihai-Vodă, cum traversai podul cu același nume.
Astfel, putem observa îndeaproape arhitectura unei clădiri emblematice pentru această zonă; anul construcției era 1897, iar cel mai cunoscut proprietar s-a numit Stoenescu.
(foto: Traian Doman)