sursa-Cartierul Evreiesc
Într-o zi însorită de iarnă, pe la prânz, mergând pe str. Labirint, dinspre str. Traian spre intersecţia cu str. Slt. Moga Alexandru, aflată de partea dreaptă, acolo unde se află cei doi oameni din centrul fotografiei.
Mai toate clădirile de pe acea parte, care se văd aici, au supravieţuit, cu mici transformări, excepţie făcând prima clădire, cea mai apropiată de fotograf, care a fost supraetajată. În schimb, de partea stângă, frontul numerelor pare a dispărut complet, fiind construite în loc bloculeţele de pe noul tronson al străzii Matei Basarab.În prim-plan se văd lăzile cu sticle de lapte goale. La parterul clădirii, latura din str. Traian, era magazinul alimentar „Tabacu”, cu autoservire.
Direcţia de mers era spre centru, spre intersecţia următoare cu str. Parfumului, acolo unde era sediul vechiului Sfat Popular (Primării) a Sectorului 3 (fost al Sectorului 4), o clădire, de asemenea, în picioare şi astăzi.
foto: Cristian Malide (1985)





















