Doar una dintre «celelalte» clădiri ale Bucureștiului

Ar trebui să sară-n ochi…

Dar ce păcat, de pe colțul Splaiului cu Ștefan Furtună (azi, Constantin Noica) nu vedem decît un uriaș panou de reclamă și… ceva-n spatele lui.

Și chiar e ceva: ce altă construcție din București se poate lăuda cu ditai arcu’ de triumf pe post de poartă?

Bine-nțeles, e vorba despre complexul impresionant de clădiri pe care-l mai cunoaștem drept „Grajdurile regale”.

N-a făcut niciodată parte din zestrea arhitectonică cu care-i place Bucureștiului să se mîndrească, dar a trecut fără să-i pese de asta prin vremuri și… și uite că n-a ieșit în pierdere: oareșce armonie, detalii plăcute, un fel reușit de a se-ntinde pe atîta loc fără să plictisească omul ce trece pe-aicea.

Un pic mătăhălos și pompos – construit atunci cînd regalității îi plăcea atît de tare să impună, să pavoazeze și să umple Țara de butaforii de paradă – dar zău că place.

Destinația clădirilor a fost legată, într-adevăr, de cai; legenda însă a păstrat, nedrept, doar detaliul grajdului, aici aflîndu-se regimentul de gardă călare. Amplasarea, logică într-o zonă cu tradiție militară – doar e-n dos de Malmezon.

După ce ne-am descotorosit de regi aici au venit studenții și numele locului, devenit cămin, a fost, ani în șir, „303”. Nu-i numărul vreunei adrese; cică doar o amintire a faptului că în Război ar fi funcționat aici un spital militar cu indicativul ăsta; de altfel în partea dinspre ICECHIM a existat pînă recent o unitate spitalicească pentru copii și tineri.

Mai încoace, înainte de Revoluție, s-a mutat Institutul de Educație Fizică și Sport, odată cu demolarea sediului său din incinta stadionului Republicii (care, la-nceput, fusese al ANEF – cam aceeași instituție).

Destul de multe legende pentru locul ăsta.