sursa-Cartierul Uranus
Pe strada Simonide, pornind din Splaiul Independenţei (în spate) spre str. Izvor (în capăt). La dreapta, casa de la nr. 13 se afla pe colţul intersecţiei cu str. Şoimăreştilor (fostă Rozelor).
În acest loc se poate vedea contrastul dintre regimul de înălţime al clădirilor de pe fiecare parte a străzii: pe stânga erau blocurile ridicate în plin boom imobiliar al perioadei interbelice, clădiri masive, cu procent mare de ocupare a terenului, iar pe dreapta se aflau casele parter construite înaintea Primului Război Mondial, pe vremea când str. Simonide purta numele de Corbu.
Zona aceasta a fost vizată de ultimul val al demolărilor, cele din 1986, după ce partea cealaltă a cartierului, cea de dincolo de str. Izvor, dispăruse în 1984. Până la urmă, întreaga zonă a fost pusă la pământ şi terenul nivelat pentru amenajarea actualului parc Izvor, esplanada din lateralul „Casei Poporului”.
foto: Mihai Alexe (1986)
sursa: foto.agerpres.ro