Trecem pe lîngă atîtea lucruri pe care nu le vedem; sînt urîte, nu ne interesează, nu le dăm atenție.

de Ando și HM

Trecem pe lîngă atîtea lucruri pe care nu le vedem; sînt urîte, nu ne interesează, nu le dăm atenție.

Din lista celor care au rol utilitar dar sînt o rușine – murdare, neîngrijite, făcute urît, sărăcăcios – am bifat deja punctele termice din spatele blocurilor și substațiile electrice ale transportului public.

Dar orașul e plin de felurite construcții și încropeli fără rușine care spurcă spațiul din jur. Uite o răsuflătoare de-a Metroului – ce să mai zici? – e ca păduchele pe frunte.

Adăugăm, ruginind la colțuri de stradă, casetele companiilor de utilități; ce-i drept, uneori le mai vedem și… camuflate.

    

Au o calitate, toate astea – la o adică, pot fi schimbate fără mare osteneală. Dar ce te faci cu cele care nu pot fi schimbate?

Să ne uităm, bunăoară, la posturile de transformare din jurul nostru: cuburi urîte din beton care – prin neîngrijire – atrag toată necurățenia. Ici-colo, desigur, remarcăm că au fost totuși construite cu oarece milă pentru aspectul exterior…

 

Să profităm de ocazie și să ne dumirim că, de-a lungul timpurilor, și aceste construcții au avut partea lor de eleganță.

În primele două imagini, punctul de transformare din scuarul de jos de la Romniceanu – odinioară și acum – urmat de o splendidă construcție de pe Aleea Privighetorilor (lămpile, mai mult ca sigur dispărute azi, ne aduc aminte de cele model Zürich), și de cele din șoseaua Tudor Vladimirescu, parcurile Kiseleff și Carol.

  

Încheiem cu o clădire pe lîngă care chiar trecem fără s-o apreciem, lîngă colțul Grădinii Botanice – cu mozaicul verde la modă acum 40-50 de ani și cu un joc inspirat al detaliilor.