Nu cred să fie, în orașul ăsta, vreo casă mai frumoasă decît asta – cea proiectată de Doicescu în Grădina Botanică, ca restaurant.
Căzută în delăsare mulți ani, o găsim acum intrată într-o binemeritată renovare; doar să vedem ce-o să iasă.
Poate, cîndva, o să se-ntîmple și cealaltă minune așteptată aici: refacerea gardului!
Cu siguranță unul dintre cele mai reușite garduri, dar de prea multă vreme arătînd doar ca o însăilare din spatele blocului cu plasă „de Buzău”.



























