În timpul Războiului de Independenţǎ oamenii de teatru au pus la dispoziţia autoritaţilor scena Teatrului Național

În timpul Războiului de Independenţǎ (1877-1878), oamenii de teatru romȃni au fost direct implicați. Nu doar faptul cǎ au creat și au jucat piese cu tematicǎ, dar au pus la dispoziţia autoritţilor scena Teatrului Național. De acolo se fǎceau anunţuri despre situația frontului, iar diverse organizaţii, precum Crucea Roșie, strȃngeau fonduri pentru cei răniți în război sau pentru familiile celor decedaţi.

Spectacolele aveau menirea de a încuraja și de a transmite un mesaj patriotic plin de entuziasm. „Visul Dochiei”, „Curcanii”, „Peste Dunǎre”, sunt doar câteva titluri care au avut un mare succes în epocǎ. Ceva mai târziu, în 1912, la Cinema Eforie, va avea loc premiera primului film de lung metraj romȃnesc, „Independenţa Romȃniei”(unul dintre primele filme istorice europene și cel mai lung film la vremea respectivǎ). Din distribuţie făceau parte un grup de actori ai Teatrului Național, urmȃnd iniţiativa tȃnǎrului regizor Grigore Brezeanu: Aristide Demetriade, Constantin I. Nottara, Constanţa Demetriade, Vasile Toneanu, Aristizza Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti și alții. Bazat pe un scenariu la care au colaborat Petre Liciu și Constantin I. Nottara, filmul a încercat să redea cât mai fidel istoric momentele esenţiale ale rǎzboiului, fiind emoţionant și prin componenta sa patrioticǎ cu specific național.

Încă de la sf. sec XIX, elitele intelectuale conștiente de importanța „purificǎrii” limbii romȃne plină de „franţuzisme”, lupta cu armele specifice împotriva acestui fenomen. După cum cu câteva decenii în urmǎ Alecsandri ironiza aceastǎ intruziune în satirele sale, A.D. Xenopol și N. Iorga, ţineau conferințe și își educau studenții. Ȋn acest context, la 13 martie 1906 a avut loc o revoltǎ studenţeascǎ, iscatǎ tocmai împotriva unor spectacole care se ţineau la Teatrul Național în limba francezǎ (la iniţiativa unor „doamne din protipendada bucureșteanǎ”). În memoriile sale, N. Iorga povestește cu umor aceste evenimente, punctȃnd faptul cǎ: „Aceastǎ datǎ are importanțǎ în istoria vechiului Regat, deoarece după aceea, actorii romȃni, nu au mai jucat niciodată în altǎ limbǎ pe scena Naţionalului”.

În cel dintȃi deceniu al sec XX, de fapt pȃnǎ la începutul primului Război Mondial, trupele de teatru din Romȃnia făceau adesea turnee neoficiale în Ardeal. Astfel, Compania Victor Antonescu a jucat în Bucovina, Banat și Transilvania, fiind așteptatǎ cu emoție și mult entuziasm de toți romȃnii de acolo. Aceștia aduceau cu ei speranța într-o Romanie Mare! Într-un discurs al Maestrului Constantin I. Nottara ținut la Blaj în 1913, acesta a încheiat cu îndemnul: „Apostolatul și nu ghișeftul să fie dezideratul nostru!”, subliniind încǎ o datǎ faptul cǎ menirea actorului și a artistului în general, trebuie sǎ fie ARTA sa, iar aceasta necesitǎ uneori sacrificii.

Corina Iliescu, muzeograf Colecția C.I. și C.C. Nottara, MMB

Sursa: