În fundal apare mînăstirea Mihai Vodă…

Cu riscul de a ne repeta: iată o reproducere (mult) mai bună a unei fotografii pe care am prezentat-o cu ceva timp în urmă. Este, de altfel, singura imagine pe care o avem cu locuința din Izvor nr. 25 – afară de un modest unghi lateral, suprins aproape întîmplător de Cristian Bonciocat. Se pare că cei doi fotografi au fost prin zonă în același timp (primăvara lui 1984); Sorin Vasilescu a luat cîte o imagine cu fiecare casă (nr. 15–25), în vreme ce pe Bonciocat nu l-a convins decît cea de la nr. 23, pe care a vizitat-o chiar de mai multe ori.

În fundal apare mînăstirea Mihai Vodă cu turnul care privea spre piațeta-intersecție a străzilor Izvor și Uranus.

(foto: Sorin Vasilescu)