În anul 1866 se înființa Societatea pentru învăţătura poporului român, o organizație care avea o menire nobilă pentru idealul educativ al acelor vremuri. Membrii ei de marcă voiau să ajute statului în procesul precar de alfabetizare şi culturalizare a țării, punând reazăm și bază pe educaţia adulţilor.
Ideea întemeierii unei astfel de societăţi culturale(printre multe altele din acea epocă patronate de monarhie sau mari personalități) care să se ocupe în ansamblu de problemele învăţământului. Societatea a fost organizată de P.S. Aurelian, Emanoil Bacaloglu, Thoedor Aman, Petre Ispirescu, B.P. Hasedeu, Al. Papiu Ilarian, C.Esarcu și alții, având scopul de a ajuta la materializarea legii instrucţiunii publice din anul 1864 şi de a corecta acest act normativ deoarece aceasta nu conţinea referiri clare la organizarea şi funcţionarea învăţământului normal. Societatea a fost reprezentată de mari personalități ale culturii române ce s-au remarcat în domenii precum literatură, artă, matematică sau inginerie. Profesorii şcolilor normale ce urmau sa fie create de societate au fost tot personalităţi însemnate ale epocii.
Petrache Poenaru a fost președintele Societăţiii pentru învăţătura poporului român
Pentru a oferi un exemplu în acest sens, în decembrie 1869 societatea era condusă de Ion Heliade Rădulescu. Peste doi ani societatea numără în rândurile ei pe Petrache Poenaru(președinte organizației), C. Esarcu şi I.Massim(vicepreşedinţi ai organizației) si membrii de seamă precum: Carol Davila, A. Arsachi, Scarlat Fălcoianu, N. Gherassi, Constantin Brăiloiu.
Societatea şi-a propus să rezolve câteva probleme care stăteau în faţa învăţământului printre care se afla lipsa localurilor de şcoli în zonele rurale sau a învăţătorilor, fenomenul analfabetismul sau absenteismul, aducând soluţii pentru toate aceste probelme. Înfiinţarea şcolilor normale o datoram acestei organizații care s-a luptat pentru înfăptuirea acestuia cât și pentru pregătirea efectivă a cadrelor didactice ce urma să intre în câmpul muncii.
Societatea s-a ocupat și de sfera editorială, publicând o Revista Societăţiii pentru învăţătura poporului român (care a apărut timp de doi ani intre anii 1870-1872) ce aborda variate teme de istorie, artă și pedagogie, sub condeiul unor valori precum C. Esarcu, N. Kretzulescu sau Vasile Alecsandri.
