Pe Ioana Rufu o puteți descoperi acum în cea mai recentă premieră a Operei Comice pentru Copii (OCC) – ,,Erus și Valea Generozității”. Despre povestea ei profesională, despre OCC, Atelierele ,,Micul Artist” și despre generozitate am vorbit cu tânăra actriță. Vă propun să îi cunoașteți o parte din sufletul Ioanei.
Când ai început să îți scrii povestea profesională?
Am început să fac teatru la 15 ani, la Arad. Practic, liceul mi l-am petrecut în teatru. Am crescut în teatru. M-am format în teatru. Omul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatru se numește Ioan Peter (Pit). Ceea ce făceam cu Pit nu era teatru pentru liceeni, era o adevărată școală de actorie, de viață. Repetam zilnic, uneori repetam și nopțile. Aceea a fost adevărata facultate pentru mine. Părinții mei erau disperați, nu mai dădeam pe acasă. Repetam non-stop, iar când nu repetam, eram la spectacole sau povesteam cu actorii. Tot în teatrul din Arad am întâlnit două actrițe minunate, care m-au marcat ca om: Mariana Dănilă și Mariana Tofan. Mi-au dat să citesc și m-au făcut să privesc viața cu totul altfel, să mă văd altfel, să văd teatrul altfel. Datorită întâlnirii cu ei am decis să dau la teatru. Apoi a urmat facultatea. Am început să lucrez din timpul facultății, nu aveam astâmpăr, voiam să învăț, să descopăr, mergeam la cursuri, la workshopuri. După ce am terminat facultatea am început să lucrez în Italia și Franța, eram mai mult plecată din țară. Până când am decis să mă mut în Italia, în Veneția, unde am stat și lucrat câțiva ani. Perioada din Veneția este o altă perioadă semnificativă din viața mea, atât profesională, cât și personală. După câțiva ani m-am întors în țară și am fost angajată câțiva ani la teatrul Masca. Mi-am dat demisia ca să fac masterul de pedagogie teatrală. Între timp am terminat masteratul și sunt la doctorat, colaborez cu diferite teatre și predau actorie și Commedia dell’Arte.
Dar la Opera Comică pentru Copii?
După ce mi-am dat demisia de la teatrul Masca, a fost o perioadă de câteva luni în care nu prea am jucat, mă concentrasem pe predat. Auzisem de Opera Comică pentru Copii de la câțiva colegi care jucau aici și le-am spus că mi-aș dori și eu să colaborez. I-am rugat, dacă aud cumva de vreun casting să îmi spună. Eram la Veneția la un workshop pe care îl țineam acolo, când m-a sunat colega mea și mi-a spus că e nevoie la Opera Comică pentru Copii de încă o actriță care să facă o statuie în foaier la spectacolul ,,Lumea Păpușilor”. În câteva zile s-a și întâmplat acest lucru. La scurt timp, am început cursurile de actorie în cadrul Atelierelor Micului Artist. Și de atunci, cred că mi-am găsit o a doua casă.
Dacă te-aș ruga să faci o descrierea a Operei Comice pentru Copii, cum ar suna?
Un univers fascinant, o lume, o poveste incredibilă.
Cum se vede publicul Operei Comice pentru Copii de pe scenă?
Copii minunați, cum sunt toți copiii. Părinții chiar și ei fascinați. Dar ce este incredibil e că cei mici sunt fani, sunt înnebuniți, cer, ba chiar urlă că vor la OCC. Au colecții și insigne din spectacole. Sunt absolut fascinați de acest univers. Și cred și eu, sunt fascinată eu, care sunt adult și mai văd și lucrurile din interior, dar ei. Păi să fi avut eu ocazia să văd așa ceva când eram mică…cred că viața mea ar fi fost altfel.
Susții atelierul de actorie, din cadrul Atelierelor ,,Micul Artist”, ce contribuție are actoria în viața copiilor?
Scopul cursurilor mele de actorie nu este acela de a forma actori, ci oameni. Ceea ce urmăresc eu prin intermediul cursurilor este să îi ajut pe cei mici în dezvoltarea lor. Prin intermediul jocului teatral, care ocupă o pondere importantă din curs, se dezvoltă abilități specifice precum imaginația, creativitatea, spontaneitatea, atenția, simțul de observare, lucrul în echipă, empatia etc. Cei mici se descoperă pe sine și își descoperă funcționarea în interiorul unui grup, scapă de inhibiții și își dezvoltă simțul limbii.
Ai studiat masterul în Veneția, ai lucrat acolo o perioadă, dar cum de te-ai întors în România?
După ce am terminat masteratul în Veneția, am mai rămas un an să lucrez acolo. În momentul în care am decis să mă întorc, eram angrenată în mai multe proiecte. Iubitul meu era în București, iar eu la Veneția, așa că am decis să mă întorc ca să putem fi împreună.
Ai avut ocazia să joci pe scenele teatrelor din Italia, cum este publicul de acolo?
Publicul italian este un public foarte cald, la fel cum este publicul din România. În general italienii sunt calzi, extrovertiți, prietenoși. M-am adaptat perfect acolo din prima zi, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am lucrat foarte bine cu regizorii și cu colegii actori de acolo. Am colaborat cu diferite companii de teatru, la momentul respectiv eram singura actriță care lucra cu toate cele trei companii de Commedia dell’Arte din Veneția. În schimb, în Italia nu există teatre de repertoriu, iar actorii nu sunt angajați. Teatrele sunt teatre de proiect. Majoritatea actorilor activi merg la castinguri în toată țara, se deplasează foarte mult, repetă un spectacol într-un oraș, joacă un număr prestabilit de reprezentații și în general proiectul se încheie, iar ei merg în căutarea altor proiecte. Pe de altă parte, teatrul independent ocupă o pondere importantă în realitatea teatrală italiană.
Ce îți oferă acestă meserie?
Acestă meserie mi-a oferit și îmi oferă extrem de multe lucruri în continuare. M-a ajutat să mă descopăr pe bune, cum nu mă cunoșteam până să mă apuc de teatru. Mă ajută să fiu conectată cu mine și cu ceilalți. Mă provoacă în permanență și nu îmi dă voie să ,,dorm” niciodată. Când am senzația că ceva îmi e comod sau călduț, îmi mai dă câte o palmă. Mă provoacă mereu, mă face să simt că încă mai am o mulțime de lucruri de învățat, de descoperit. Mă face să mă simt vie. Îmi reamintește mereu de copilul din mine.
Cum gestionezi emoțiile dinaintea spectacolelor?
Nu le gestionez. Habar nu am să le gestionez. Am emoții mereu! Extrem de rar se întâmplă să nu am emoții, când nu mă simt bine deloc sau sunt atât de obosită încât corpul meu nu mai are resursele necesare încât să mai simtă vreo emoție…atunci nu e bine… Când am emoții e bine!
Cum s-au desfășurat repetițiile pentru ,,Erus și Valea Generozității”?
Repetițiile la ,,Erus și Valea Generozității” au fost cu adevărat speciale. Am lucrat cu o echipă minunată. Chiar vorbeam cu unii dintre colegi, că nu am simțit că lucrez și asta nu pentru că nu făceam nimic. Am lucrat într-o atmosferă foarte frumoasă, iar acest lucru îl datorăm regizoarei, Ana Crăciun Lambru. Pentru mine a fost o întâlnire importantă. Am lucrat cu câțiva regizori și în țară și în străinatate, dar Ana este singurul regizor care după fiecare repetiție, după fiecare momențel repetat, în primul rând ne mulțumea, ne spunea cât de bine a fost, ne spunea fiecăruia câte o vorbă bună și abia apoi trecea la ce anume mai avem de lucrat și ce nu a funcționat. Nu uita niciodată să mulțumească echipei tehnice, ținea cont de propunerile nostre și ne lăsa să încercăm, chiar dacă era o prostie, nu ne zicea nu. Umanitatea ei este tare valoroasă. Pentru mine mai valoroasă decât un regizor cu mare renume. Ea a repetat cu sufetul și a făcut un spectacol de suflet.
Cine ești în ,,Erus și Valea Generozității”?
Eu sunt Bufnița Uli, o bufniță simpatică și sensibilă. Mai multe nu vă spun, vă las pe voi să o descoperiți.
Cum este lumea lui Erus?
În lumea lui Erus sunt suflete, e emoție, e empatie, e grijă multă față de oameni, animale, plante, ape, păduri, față de lume.
Pentru tine ce înseamnă generozitatea?
Suflet, iubire, grijă.
Interviu realizat de Andrada Popa
Foto Arhivă Personală
