Sâmbătă, 18 mai, cu ocazia evenimentului „Noaptea muzeelor”, Opera Comică pentru Copii și-a deschis porțile tuturor doritorilor de aventură și i-a invitat să pătrundă în spatele scenei, în spațiul magic în care trăiesc personajele din povești și în care muncesc cei care le întruchipează. Seara a început cu o petrecere medievală în foaierul teatrului, întreținută de trupa „Truverii” care, ca de obicei, a adus bucuria muzicii vechi cu ajutorul ritmurilor tradiționale din diferite zone ale Europei. Printre hiturile trupei au fost prezente „Como podem”, „Herr Mannelig” sau „Leliță Săftiță”.
Cavaleri și domnițe îmbrăcați în haine de sărbătoare i-au invitat pe vizitatori pe coridoarele ascunse ale teatrului, în zonele în care nu au acces spectatorii, iar ghizi costumați în bufoni le-au explicat rostul acestor spații. Prima surpriză în această călătorie plină de aventură s-a întâmplat în Salonul „Mozart”, unde câțiva membri ai orchestrei Operei Comice pentru Copii au prezentat câte un fragment muzical din opera „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, respectiv suita „Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saens. „Carnavalul animalelor” este următoarea premieră a Operei Comice pentru Copii (25 mai), un spectacol realizat de Elena Morar, care a creat o poveste în jurul părților lucrării muzicale, iar „Flautul fermecat” este cadoul special al teatrului pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie, fiind unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu. Patru reprezentații sunt programate în zilele de 1 și 2 iunie.
Premiera spectacolului „Carnavalul animalelor” din data de 25 mai marchează și startul Festivalului Opera Copiilor, manifestare de amploare organizată de Opera Comică pentru Copii la începutul verii. Vizitatorii operei din „Noaptea muzeelor” au putut afla detalii despre acest eveniment și, de ce nu?, și-au făcut planuri de vacanță! Festivalul Opera Copiilor conține atracții care împreună pot alcătui o vacanță de pomină: cele mai frumoase spectacole, un spectacol în premieră creat de copii (musicalul „Madagascar”), gale de operă și balet, spectacol de magie, zeci de activități educative, toate în perioada 25 mai – 16 iunie, pe Calea Giulești nr. 16 din București. În plus, pe parcursul lunilor iunie și iulie, la sediul Operei Comice pentru Copii sunt organizate tabere de vară la care sunt așteptați toți cei care doresc să petreacă o vacanță magică.
Atracțiile Festivalului Opera Copiilor au fost prezentate în miniatură la Noaptea muzeelor, adunate în sala mare de repetiții a teatrului (numită Piscină), aflată la subsol. Spațiu de creație destinat exclusiv artiștilor, Piscina a fost prezentată pentru prima data publicului la Noaptea muzeelor, iar vizitarea acesteia nu a fost lipsită de peripeții. Întâmpinați de Regina Nopții, personajul negativ din opera „Flautul fermecat” și de Regina cărților de joc din „Alice în Țara Minunilor”, copiii au pătruns într-un labirint la capătul căruia se afla o comoară. Numai cei mai viteji dintre ei nu s-au lăsat speriați de șoriceii din baletul „Cenușăreasa” sau de pistoalele cu apă ale cavalerilor supuși preotului Sarastro din „Flautul fermecat”. Călătoria prin hățișurile întunecoase și pline de surprize ale clădirii Operei Comice pentru Copii s-a încheiat în Sala UnderGrant, unde copiii și părinții s-au putut juca în voie jocuri logice care să le stimuleze inteligența.
Noaptea muzeelor la Opera Comică pentru Copii a fost un preambul al marelui eveniment din vara 2019, Festivalul Opera Copiilor. Activitățile prezentate reprezintă doar o mică părticică din suprizele ediției de anul acesta a festivalului. Fiecare ediție a fost unică și a adus ceva în plus față de cele anterioare, așa că nici evenimentele de anul acesta nu trebuie ratate. Prin activitățile sale de vară, Opera Comică pentru Copii nu își propune numai să atragă publicul tânăr și foarte tânăr spre artele spectacolului, dar și să îi stimuleze imaginația și spiritul de aventură. Practic, pe timp de vară clădirea și curțile teatrului se transformă într-un uriaș parc de distracții pentru copii în care ei au ocazia nu numai să-și petreacă timpul prin joc, ci și să învețe lucruri noi și interesante.
Iulia Toea-Mureșan