Andreea Moustache este una dintre actriţele Operei Comice pentru Copii, a studiat facultatea de Păpuşi-Marionete, iar acum este din nou studentă la facultatea de Actorie. Andreea este o persoană deschisă, cu dorinţă de cunoaştere şi descoperire, spune ea că trebuie să te cunoşti cât mai bine ca să scapi de orice temere…. . În scurta discuţie pe care am avut-o, am descoperit-o pe Andreea ca actriţă, ca mamă şi, nu în ultimul rând, i-am descoperit bucuria copilăriei pe care nu a uitat-o.
În ce spectacole din stagiunea curentă te poate vedea publicul Operei Comice pentru Copii?
În această stagiune am jucat în ,,Erus şi Valea Răbdării”, ,,Onix şi Barton” şi urmează ,,Hapciu în Re Major” şi ,,Micuţa Dorothy” .
Cât de mult diferă energia unui spectacol în funcţie de sala în care se joacă, de exemplu spectacolele pe care le-ai menţionat sunt în Sala Mare şi Sala UnderGrant a Operei Comice pentru Copii.
Nu văd neapărat o diferenţă, practic este acelaşi sistem. Intensitatea vocii este aceeaşi indiferent de sală, pentru că eşti amplificat. Dar în Sala UnderGrant ai publicul mai aproape de tine, e mai emoţionant pentru că vezi reacţiile copiilor, dar şi ale părinţilor. ,,Onix şi Barton” şi ,,Erus în Valea Răbdării” care se joacă în Sala UnderGrant sunt două spectacole cu un mesaj sensibil şi profund, şi de multe ori mă gândesc, eu, ca părinte dacă am reuşit prin jocul meu să le transmit şi celorlalţi părinţi ceea ce mi-am dorit, nu neapărat mesajul spectacolului, căci ăsta sigur ajunge, ci bucuria de joacă. E important ca părinţii să nu uite să se mai joace!
Cum este să joci în faţa unui public format din copii?
Foarte frumos! Copiii se bucură de orice personaj nou pe scenă, dacă este un personaj negativ reacţionează pentru că fie se identifică cu reacţiile personajului, fie le e frică de el şi atunci ei vor să îl apere pe erou.
Cât de mult influenţează energia publicului un spectacol?
Uneori influențează, dar de cele mai multe ori ține de energia actorilor cu care intră în scenă.
La ce visai când erai copil?
Nu visam să devin actriţă, ţin minte că mă jucam de-a doctorul, de-a mama şi croitoreasa. În clasa a VIII a am decis să mă înscriu la Liceul de Arte din Buzău la actorie şi am continuat pe drumul acesta şi la facultate, mai exact la UNATC –Păpuşi-Marionete, iar acum sunt studentă la Actorie în anul II.
De ce ai ales să studiezi Actorie, dacă ai terminat deja facultatea de Păpuşi-Marionete?
Pentru că am vrut să mă angajez într-un teatru şi nu m-au acceptat cu diploma de absolvenţă a facultăţii de Păpuşi-Marionete.
Ai studiat ambele secţii, Actorie şi Păpuşi-Marionete, cât de mult diferă?
Am învățat o lecție importantă la secţia de Păpuşi-Marionete, faptul că tu, ca actor- păpuşar trebuie să te dai deoparte şi să aduci în lumină păpuşa, ceea ce este valabil şi pentru un actor, dacă reuşeşte să îşi asume faptul că nu el este important, ci partenerul lui, atunci relaţia este mult mai vie pe scenă, iar spectatorul vede dincolo de ego-ul actorului, vede pur şi simplu iubirea pentru ceea ce face. Diferenţa de lucru între cele două secţii este că e foarte fragmentat sistemul de predare la păpuşi, adică se studiază un modul scurt de actorie, un modul scurt de păpuşi, altul de marionete, pe când la actorie ai un singur modul şi desigur ai mai mult timp pentru a aprofunda informațiile primite.
În aceşti ani de studiu ce ai descoperit despre tine?
Mi-am descoperit toate fricile, blocajele şi temerile, am conştientizat cine sunt eu.
Dar ce temeri aveai?
Temeri pe care le am în continuare. Îmi e frică de penibil şi ridicol, îmi e teamă să nu fiu iubită, acceptată şi apreciată. Toate astea nu le ai când eşti mic, dar societatea ţi le implementează şi încerci să te mulezi şi pui foarte multe ziduri. De fapt, sunt măşti, în societate nu o să fii tu niciodată, oricât ne-am minţii, purtăm măşti în societate.
Crezi că nu poţi să scapi de aceste temeri?
Sigur că poți, dar trebuie să te cunoşti cât mai bine și să te accepți așa cum ești, iar eu sper să vină ziua aceea….
Cum te autoevaluezi pe scenă?
Îmi exersez limitele la repetiţii. Contează foarte mult şi colegii, trebuie să te simţi ca într-o familie. Foarte rar se întâmplă să mă simt confortabil şi să nu mă simt judecată. Când găsesc un astfel de spaţiu, în care să mă simt liberă, mă arunc cât de mult pot şi cât îmi permite regizorul. Cam aşa îmi dau seama, fie din feedback-ul lor, fie din simţul interior.
Cu ce fel de regizori îţi place să lucrezi?
De la un regizor îmi doresc exact ce aștept și de la un profesor sau de la un părinte. Meseria de regizor este asemenea unui părinte vis-a-vis de ucenicii cu care lucrează. Pentru mine este important ca un regizor să fie cald, calm, să îmi dea încredere în mine şi să îmi arate direcţia corectă sau să îmi dea mai multe variante spre care să merg.
Cu care dintre personajele pe care le-ai interpretat la Opera Comică pentru Copii te asemeni cel mai mult?
Mă asemăn cu Lori din ,,Onix şi Barton” pentru că m-a lăsat să scot la iveală partea ascunsă de societate, adică vulnerabilitatea, neîncrederea faţă de străini. Cel mai important de menţionat este că interpretez o fetiţă de 14 ani, iar eu sunt foarte departe de acea vârstă şi este cu adevărat o provocare … cumva m-a făcut să retrăiesc perioada copilăriei.
Dacă te-aş ruga să faci o descriere a Operei Comice pentru Copii, cum ar suna?
Opera Comică pentru Copii este o instituţie necesară! Rolul unei insituţii bune se dovedeşte în momentul în care vezi copilul după spectacol, dacă este fericit şi mai vrea să vină sau dacă devine agresiv, agitat sau este obosit şi nu mai poate fi controlat, atunci e clar că ceva a fost în neregulă. Pe când Opera Comică pentru Copii are grijă de spectatori încă de la intrare, sunt primiţi frumos la casa de bilete, apoi întâmpinaţi de voluntari, în foaier au loc de joacă unde se pot manifesta creativ, iar spectacolele sunt cu adevărat valoroase.
Interviu realizat de Andrada Popa
Foto Arhivă Personală
