Clădirea Şcolii de Război, actuala Universitate Naţională de Apărare „Carol I”, construită în urmă cu 80 de ani după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, reprezintă, spun unii specialişti în domeniu, una dintre cele mai valoroase opere din istoria arhitecturii româneşti.
Pe 16 august 1937 se turna primul metru cub de beton armat la fundaţia noului local din Şoseaua Pandurilor – Cotroceni, având drept constructor antrepriza „Inginer Emil Prager”. În pergamentul zidit la temelie, pe 1 noiembrie acelaşi an, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi regele Carol al II-lea, se preciza: „Fie ca noul lăcaş a cărui temelie se pune astăzi (…) să dea oştirii româneşti conducători înţelepţi şi ofiţeri de stat-major destoinici care la vreme de izbavă să ducă Oastea Neamului, întru apărarea gliei strămoşeşti, la deplina izbândă şi nepieritoare glorie”. Clădirea a fost inaugurată doi ani mai târziu, la 6 decembrie 1939.
„Este vorba de una dintre cele mai valoroase opere din istoria arhitecturii noastre, care joacă, în modul în care s-au desfăşurat etapele prin care arhitectura românească a trecut, un rol major”, a declarat pentru AGERPRES prof. univ. dr, arhitect Sorin Vasilescu. Acesta descrie clădirea ca fiind compusă dintr-un volum masiv care formează faţada principală, aşezată în pantă „pe un mic promontoriu”. „Rezultatele din punct de vedere al spectaculozităţii sunt remarcabile”, crede Vasilescu.
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES – Cursă de motociclete în zona Academiei Militare din Bucureşti – 1949
Acesta aminteşte că iniţial construcţia avea formă de „U”. „Din nenorocire, nevoile anilor ’70 au făcut ca acest ‘U’ să se închidă cu un corp nou şi imaginea generală (…) a curţii interioare şi faţadelor posterioare să se schimbe major”, susţine arhitectul.
Intrarea principală care duce spre celelalte zone oficiale, de reprezentare, se face pe sub un grup de pilaştri monumentali.
„Marmură, travertin de Deva sau de Borsec, toate aceste elemente sunt puse în valoare cu o tâmplărie de foarte bună calitate care a supravieţuit din anii ’30, ceea ce spune tot. Toate spaţiile sunt de largă reprezentare, de respiraţie amplă. Nu sunt grandilocvente, dar sunt mari şi generoase şi în unitate desăvârşită a formei dintre interior şi exterior”, explică arhitectul.
Păşim frontal, urcând nişte trepte, în Aula Magna, realizată – potrivit lui Sorin Vasilescu – „în acelaşi spirit, marcată de o volumetrie puternică, desăvârşită din punct de vedere formal, de o simetrie limpede”.
„Este, fără discuţie, una din cele mai frumoase aule din toate punctele de vedere, atât funcţionalul cât şi esteticul dând naştere unui eminent joc de volume, care, în lumină şi umbră, înseamnă, de fapt, arhitectură”, conchide arhitectul.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La etaj regăsim o altă sală monumentală de conferinţe.
„Cu o artă deosebită, structura, într-un fel, devine aici decoraţiune şi decoraţiunea devine structură. Pilaştri puternici, trei pe o parte şi trei pe altă parte, ritmează interiorul. Aceştia sunt placaţi cu acelaşi travertin, deci se poate vorbi de o unitate deosebită de stil”, spune arhitectul. Sala, mare şi spectaculoasă, se deschide spre faţada principală a clădirii printr-o suprafaţă largă, vitrată.
„Este – atât din punct de vedere al sobrei decoraţiuni, cât şi din punct de vedere al rapoartelor şi proporţiilor – o demonstraţie de modern în care principiile clasicismului sunt aplicate cu o ştiinţă deosebită”, consideră profesorul Sorin Vasilescu.
În opinia sa, faptul că e sediul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” reprezintă un avantaj pentru clădire deoarece este îngrijită, „nu va fi distrusă, nu se vor întâmpla lucruri neremediabile”.
„Să sperăm că Şcoala de Război, care are avantaje şi dezavantaje ale faptului că este sub rigoare militară, (…) nu va fi distrusă, nu se vor întâmpla lucruri neremediabile. Sigur că deranjează astăzi nenumăratele drapele, covoare, blazoane, nenumăratele inscripţii făcute cu mai multă sau mai puţină abilitate. Dar acestea sunt lucruri trecătoare – astăzi sunt, mâine nu sunt. Clădirea, în esenţă, a rămas aceeaşi, chiar cu acea alterare a corpului nou construit, care a fost ridicat, însă, cu decenţă, ceea ce este foarte mare lucru” a afirmat arhitectul Sorin Vasilescu.
Referindu-se la grupul statuar şi la basoreliefurile din faţa clădirii ridicate în Dealul Pandurilor, arhitectul a arătat că acestea, în spiritul dogmelor epocii, au fost preferate în detrimentul proiectului iniţial al lui Duiliu Marcu.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
„În proiectul iniţial (…) există o serie de basoreliefuri şi de elemente desenate, care propuneau, să spunem, acea fuziune dintre sculptură şi arhitectură. Unii spun că arhitectura este o sculptură funcţională, în timp ce sculptura este o arhitectură în care nu poţi să intri, dar care vorbeşte prin limbajul fundamental care este arta. Când se împlinesc în mod fericit relaţiile dintre cele două elemente, atunci succesul este major. Din păcate, aici succesul nu s-a realizat (…)”, a spus Vasilescu.
El a povestit că basoreliefurile originale au dispărut. În schimb, a arătat arhitectul a apărut, în anii 50-60, „la limita realismului socialist”, Monumentul Eroilor Patriei, aflat în faţa clădirii.
Sorin Vasilescu a vorbit şi despre destinul lui Duiliu Marcu în perioada comunistă, relatând că, deşi acesta şi-a păstrat, formal, funcţia de preşedinte de onoare a Uniunii Arhitecţilor din RPR, nu a mai fost solicitat pentru nici o lucrare. „Practic, odată cu 1945, cariera lui a încetat definitiv. Opera lăsată de el rămâne însă una din cele mai reprezentative şi putem spune că ne fazează din punct de vedere constructiv la marea arhitectură care se făcea în Occident”, a adăugat Sorin Vaslescu.
În acest context, el opinat că sediul Şcolii de Război, actuala Universitate Naţională de Apărare „Carol I”, reprezintă „o operă esenţială” care trebuie inclusă pe lista monumentelor istorice.
„Într-un fel, misiunea pe care mi-am autoîncredinţat-o este aceea de a trece pe lista monumentelor istorice operele din perioada interbelică, perioadă în care la noi s-a făcut o arhitectură care nu a fost deloc provincială, ci a fost la fel cu cea făcută în alte părţi mai apusene de lume. Şcoala de Război este o operă esenţială care trebuie inclusă pe această listă”, a susţinut Vasilescu. AGERPRES
