3.6 C
București
vineri, noiembrie 6, 2026
Acasă Bucurestii vechi Strada Clucerul Udricani

Strada Clucerul Udricani

Cu toate că strada Clucerul Udricani există şi azi, o mare parte din traseu a dispărut până în 1990. Planul prevedea placarea sa cu blocuri pe ambele părţi, de la intersecţia cu Sf. Vineri-Mămulari şi până la rondul de lângă biserica Udricani.
Lucrările s-au stopat la momentul Revoluţiei din ’89 şi s-au reluat după jumătatea anilor ’90, dar demolările erau avansate aici, iar imobilul din imagine dispăruse. Se afla la nr. 10, pe colţul intersecţiei cu strada Olteni, vizibilă în partea stângă a fotografiei. Clădirea următoare a supravieţuit, la fel şi blocul interbelic alipit, parte din rămăşiţele rondului Udricani de azi.
În prezent, pe locul clădirii din imagine se află turnul de birouri Transelectrica, iar de partea stângă a străzii este aliniamentul de blocuri care a apucat să fie început până în 1989, mascând astfel Sinagoga Mare.

foto: Sorin Vasilescu

Este posibil ca imaginea să conţină: cer şi în aer liber