Foto: noiembrie 2017.
B-dul Carol colţ cu strada Slănic.
Pe colţ, imobilul Greceanu (Vlahuţi-Slătineanu) construit după planurile arh. Paul Gottereau, potrivit doamnei Oana Marinache.
Apoi, în direcţia Piaţa Rosetti, pe Bdul Carol, nr. 14 şi 14 bis (actualmente nr. 28-30), sunt două clădiri realizate după planurile arh. Socolescu pe proprietatea sa.
În cea din dreapta, actualmente la nr. 28, a locuit arhitectul Ion N. Socolescu şi tot aici acesta îşi avea şi biroul de proiectare. Tot aici aveau loc şi întrunirile Societăţii Arhitecţilor Români. De asemenea, la parter erau amplasate două spaţii de o parte şi cealaltă a intrării utilizate ca spaţii pentru prăvălii.
A fost şi un proces celebru în anii 20-30 când acesta a dat foc locuinţei sale pentru a încasa prima de la societatea de asigurări unde era asigurat.
Celălat imobil de la nr. 30 este un imobil de raport construit tot de arh. Ion Socolescu în anul 1896 pe proprietatea sa şi avea apartamente de închiriat la etajele 1 şi 2 şi prăvălii de o parte şi alta a gangului de acces. În prezent imobilul adăposteşte ateliere pentru pictori.
Urmează imobilul „Astra Română” de pe colţul cu B-dul Hristo Botev (fostul Bd. Domniţei) realizat în anul 1925 după planurile arh. Paul Smărăndescu.
Pe strada Slănic, nr. 26 (în locul altei case demolate) se vede în spate noul Hotel K & K Elisabeta de 4 stele (parte a grupului K & K Hotels aparţinând fraţilor Josef şi Helmut Koller din Austria fondat în anul 1961), iar după acesta, pe strada Slănic, nr. 24 se află o frumoasă vilă construită tot după planurile arh. Ion Socolescu în care a funcţionat până pe la sfârşitul anilor 90 un restaurant, iar acum stă goală.

de Belkine Gabriel