Să ne râdem puțin, deși nu e de râs. Sâmbătă pe la prânzișor doi flăcăi lipeau cu entuziasm tencuiala balconului clădirii de peste drum de blocul meu, folosind role mari de bandă adezivă. ”Vânătorii de mituri”, gen. Clădirea e retrocedată, și relativ goală, deși mai trec pe acolo, din când în când, niște fantome. Pentru fisc fantome, vreau să zic.
Clădirea nu poate fi dărâmată, e monument arhitectural clasificat. Ghinionul ei e că a fost și bine făcută, deci nu va ceda ușor la proba timpului lăsării în paragină. Nasol e doar cu tencuiala. Care a tot căzut pe mașini, s-au mai spart parbrize, au apărut și ceva denivelări pe caroserii. Am și eu o amintire de genul ăsta.
Chiar sub balcon e un magazin de relativ lux. Și probabil că și-o fi luat vreun client tencuială pe scăfârlie, de vreme ce s-au întrebuințat cei doi să ”panseze” tencuiala balconului. Aș zice că până la urmă cineva a avut o premoniție cu cutremurul. Trebuie să recunosc un lucru: soluția s-a dovedit viabilă, cum se vede. Banda adezivă a fost de cea mai bună calitate. Și infinit mai ieftină decât o nouă tencuială. Cu atât mai mult cu cât aprobarea lucrării de reparații ar dura o veșnicie, fiind, cum spuneam, monument clasificat.
Una peste alta, în timpul acesta niciun parbriz n-a mai fost spart, iar scăfârlii, la ora cutremurului, nu erau prin zonă. Cât despre inventivitatea românului, o fi bună, dar ce e prea mult strică.
