Pavilionului Central al Garii de Nord

 

…..uitandu-ma deunazi pe un volum din anul 1936 al unei cunostinte, volumul “Sectorul de Verde”, mi-au iesit in evidenta doua fotografii care mi-au rezolvat partial o necunoscuta, si anume ca cele doua turnulete ale Pavilionului Central al Garii de Nord nu au cazut la cutremurul din noiembrie 1940.


De remarcat ca in Pavilionul Central al Garii de Nord a existat si Ateneul Popular CFR in anii 30.
Ateneele populare au fost niste institutii de cultura ale anilor 20-30 unde se prezentau filme, piese de teatru, conferinte, se tineau cursuri.
Bucurestiul avea zeci de astfel de Atenee populare raspandite din zona centrala si pana in toate sectoarele.

Sala oficială sau sala de festivităţi a fost amenajată în clădirea principală şi cea mai veche a Gării (1868-1872), cea cu două turnuleţe (care credeam că au căzut la cutremurul din noiembrie 1940, totusi in septembrie 2018 gasesc doua fotografii in volumul „Sectorul de Verde, 1936” in care cladirea apare fara cele doua turnuri), la etaj, în septembrie 1896 cu ocazia vizitei la Bucureşti a împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei, iar la 1 decembrie 2013 a revenit la vechea denumire de „Salonul Regal de primire”.

Clădirea în care se află Salonul Oficial datează din prima fază a construcţiei, respectiv 10 septembrie 1868, data punerii pietrei de temelie şi 25 septembrie 1872, data deschiderii oficiale a Gării Târgoviştei (va purta acest nume până în mai-iunie 1884 când primeşte numele de Gara de Nord) – totuşi ea a fost dată în exploatare ceva mai devreme, respectiv încă din noiembrie 1870 odată cu deschiderea provizorie a liniei ferate Bucureşti-Ploieşti (60 de km.).
Odată cu inaugurarea oficială a Gării Târgoviştei, în septembrie 1872, s-a dat în folosinţă şi linia ferată Roman-Mărăşeşti-Galaţi-Brăila-Buzău-Bucureşti-Piteşti construită de „Concesiunea Strousberg” (Henry Bethel Strousberg ).
Din punct de vedere cronologic era a doua Gară a Bucureştiului după Gara Filaret deschisă pe 19/31 octombrie 1869 (odată cu darea în exploatare a liniei ferate Bucureşti Filaret-Giurgiu construită între 1867-1869 de Societatea engleză J. T. Barkley-J. Stanisforth, după modelul Gării de Est din Paris sau Gării Anhalt din Berlin), însă Gara Târgoviştei devine de la început principala Gară a capitalei deoarece urma să deservească reţeaua care lega Bucureştiul cu Iaşul, cu porturile dunărene şi cu partea de vest a ţării.

Gara Obor (numită şi Gara de Est) se va construi în anul 1905, pentru trenurile spre Constanţa, iar staţia de călători Bucureşti-Basarab la 31 mai 1959 (Peronul 1, de legătură între Gara de Nord şi Gara Basarab va fi dat în folosinţă în anul 1965, iar pe la începutul anilor 2000 a fost dată în folosinţă şi o linie rulantă pe Peronul 1 care totuşi nu a rulat decât puţin timp).

În anul 1939 se va inaugura şi Gara Regală Băneasa (construită după planurile arh. Duiliu Marcu) mutându-se astfel acolo festivităţile oficiale. De asemenea, o altă Gară Regală era Gara Cotroceni, din spatele Palatului Cotroceni.

Alte gări bucureştene de călători au fost:
– Gara Progresul pentru linia Giurgiu;
– Gara Titan pentru linia Olteniţa;
– Gara Obor din spatele Pieţei Obor;

de Belkine Gabriel