„Bădie Mihai,
Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit ? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine şi mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate şi mai ales sarmalele, care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhala, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.
Te sărut pe frunte,
Ion Creangă ”
Scrisori catre Mihai Eminescu





















