► 2. Ateneul Român, inaugurat în 1888, a suferit distrugeri importante, partea nordică a cupolei a fost distrusă de obuze. Clădirea a intrat urgent în reparații capitale după bombardament, a rămas, în deceniile care au urmat și până în prezent, unul dintre edificiile-simbol ale capitalei.
► 3. Sala Tronului, încăperea-pivot a Palatului Regal, avea cel mai înalt grad de reprezentare a statului român. Era spațiul în care regele găzduia diverse ceremonii, inclusiv primirea ambasadorilor, conferirea de decorații, baluri etc. Reamenajată după război ca sală de ceremonii pentru Consiliul de Stat al Republicii, organul colectiv care a preluat atribuțiile regelui după abdicarea de la 30.12.1947. A găzduit vizite de șefi de stat dar și reuniuni ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia (alianța militară opusă NATO în vremea Războiului Rece).
► 4. Sufrageria Regală, de la parterul palatului, găzduia dineuri oficiale dar și mese private ale familiei regale. Transformată în sală de recepții de către regimul comunist, a fost locul unde Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost depus pe catafalc în 1965, înainte să fie înmormântat.
► 5. Hotelul Athénée Palace (azi Hotel Hilton – Athénée Palace) fusese refăcut în a doua parte a anilor ’30, când căpătase fațada art déco atât de cunoscută azi. A fost și el reparat ulterior, însă parterul a fost redeschis într-un stil mult mai minimalist.
E bine să ne amintim momentele importante prin care a trecut Bucureștiul în secolul 20, ajută foarte mult la înțelegerea evoluției postbelice a orașului, cu consecințe până în prezent.
foto: arhiva Agerpres
– la Piata Palatului Regal.





















