Strada Dimitrie Cantemir (Cernişoara), pe care am prezentat-o şi data trecută, acum celălalt front, al numerelor pare, cuprins între str. Olteni şi Ion Procopiu. În imagine putem vedea casele de la nr. 6,8 şi 12. La nr. 10, mult retrasă de la stradă, era o foarte veche sinagogă de sec. XIX, „Poele Zedek”.
După acea casă simplă din centrul fotografiei, de la nr. 12, urma o curte pe colţul intersecţiei cu str. Ion Procopiu (ziarist). Din păcate, cu strada I. Procopiu nu am găsit până acum fotografii, dar vă pot spune că avea un traseu sinuos, destul de lung, traversând str. Florilor, Dobroteasa, poet Cerna şi ajungând în Al. Vlahuţă. Probabil că unele dintre aceste denumiri de străzi vă sunt familiare, existând şi azi în cartier, însă vechile trasee ale acestor străzi au dispărut, fiind înlocuite de tronsoane de blocuri tip, despărţite de căi de acces.
Aşa cum am mai spus şi în trecut, aici este astăzi şantierul abandonat după 1989 al ansamblului „Cântarea României” dintre Bd. Unirii (fost Victoria Socialismului) şi Bd. Octavian Goga, aflat lângă Biblioteca Naţională şi clădirea nouă a Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.
foto: Florin Leonard Slovineanu (1985)
via Annie Liebman Williams şi Titi Barbălată, foşti locuitori pe str. Olteni la nr. 76, respectiv nr. 61





















