În cadrul proiectului meu de reconstituire a zonelor demolate din București, am avut în vedere o intersecție care m-a impresionat în mod deosebit atunci când eram copil. Este vorba de locul de întâlnire al străzii Popa Nan cu Calea Călărașilor. Victimă a așa-zisei sistematizări, zona a fost distrusă, cel mai probabil, în primăvara sau vara lui 1988.
Pentru a înțelege mai bine configurația zonei, postez un plan cadastral din anul 1974:
Primul colț pe care vi-l prezint e cel de nord-vest. Aici se afla o casă veche, având adresa pe Calea Călărașilor la numărul 189 și care adăpostea un aprozar:
După cum se vede, casa era vopsită în alb, iar ușile și geamurile – în verde. În partea stângă staționa de obicei un căruț prevăzut cu un cântar, din care se vindeau legumele și fructele direct în stradă. În partea dreaptă a intrării creștea un copac noduros, probabil un ulm, cu o ramură aplecată spre ușă, care îngusta trecerea pe acel trotuar. Dincolo de el era o stație unde opreau troleibuzele liniilor 84 și 92, venind dinspre bulevardul Republicii. În dreptul stației se găsea un gard metalic, vopsit într-un portocaliu roșcat, având mai multe porți care dădeau în curtea aprozarului și pe unde se făcea și aprovizionarea. În spate, casa avea calcanul lipit de cel al unei alte clădiri, mult mai înalte, cu 3 etaje, aflată la numărul 187.
În prezent, pe acest loc se află sediul universității Hyperion:
Este vorba de două blocuri a câte 8 etaje, începute înainte de revoluție și finalizate în 1998 (cel de pe colț) și respectiv 2003 (prelungirea dinspre strada Popa Nan).
Al doilea colț refăcut este cel de nord-est. Clădirea figura pe Calea Călărașilor numerele 191-195, fiind vopsită într-o nuanță de ocru-auriu. Cel mai probabil era vorba de un imobil ceva mai nou, ridicat în anii *30 pe locul unor case vechi:
La parter se găsea un centru de pâine, în care am și intrat de câteva ori. Avea o vitrină foarte lungă, formată din mai multe geamuri de dimensiuni mari, alăturate și prinse în rame de lemn. Pe partea din interior, dedesubtul vitrinei era un calorifer lung. Ușa de acces în magazin se afla în stânga. Acolo, clădirea era mai îngustă, iar de la jumătate, se lățea către partea din spate. Acoperișul era învelit cu țiglă. La etaj avea un balcon iar intrarea, cel mai probabil, se realiza prin curtea din spate, care dădea în strada Popa Nan, curte comună cu a imobilului de la numărul 103.
În fața magazinului de pâine era o stație de tramvaie, unde opreau liniile 15 și 23. În partea dreaptă, dincolo de imobil, trotuarul se îngusta considerabil, existând un zid nu prea înalt, care delimita curtea casei de la numărul 197.
Acum, pe locul acestei clădiri frumoase nu se află nimic construit, posibil din cauză că aici s-au aflat barăcile muncitorilor care lucrau la celelalte blocuri adiacente:
Al treilea colț pe care am reușit să-l reconstitui e cel de sud-vest. Aici se găsea un imobil cu totul special, având adresa oficială – Calea Călărașilor nr. 184:
Este vorba de farmacia numărul 42, care ocupa parterul unei clădiri cu 2 etaje. Era construită în consolă pe 3 laturi, având niște stâlpi de susținere în fața vitrinei. Restul clădirii, adică latura dinspre Popa Nan, nu era în consolă și adăpostea casa scării. Avea o culoare vernil, iar cele 3 firme de deasupra intrării erau de un verde-albăstrui. De multe ori am mers cu bunicul la această farmacie, întrucât aici se găseau unele medicamente mai speciale, care lipseau de prin alte părți. La intrare, avea o platformă mai înaltă decât nivelul trotuarului, acoperită cu gresie.
Din cauza configurației speciale, burlanul din dreapta nu ajungea la nivelul solului, fiind suspendat cam la 2 metri de asfalt. Deasupra celor două etaje era și o mansardă, acoperișul având o pantă mică și fiind învelit cu tablă. În dreapta se găsea curtea unei alte clădiri, cu etaj, care avea un gard din beton, prevăzut cu panouri din tablă de culoarea vișinei putrede. Iar în stânga exista un imobil asemănător, tot cu 2 etaje, aflat pe strada Popa Nan la numărul 100, care a „căzut” și el la sistematizare. Nu l-am figurat, întrucât nu-mi amintesc aproape nimic din aspectul lui, poate și din cauză că pe acea latură erau numeroși copaci.
Pe locul fostei farmacii s-a construit un bloc cu 7 etaje, placat cu cărămidă aparentă:
În fine, cel de-al patrulea colț nu prezenta vreun interes deosebit, fiind ocupat de o curte delimitată de un gard din lemn, în interiorul căreia se găsea o casă minusculă care abia se vedea, precum și câțiva vișini. N-am considerat necesar să refac locul respectiv prin desen. Acolo era și stația troleibuzelor care veneau dinspre strada Labirint (au circulat pe acest traseu până în 1982).
Iată cum arată acum:
La parterul blocului de 7 etaje se află un magazin Mega Image:
Intersecția cu Calea Călărașilor nu e singura de pe traseul străzii Popa Nan care a avut de suferit în urma sistematizării. A fost distrusă tot atunci și configurația veche a răspântiei cu strada Labirint, pe care am abordat-o în articolele anterioare, precum și capătul sudic, dinspre strada Theodor Speranția, unde exista un magazin de pâine, pe care de asemenea l-am reconstituit, în 2015.
Aceasta a fost povestea unei intersecții deosebite, trecută de mult în lumea umbrelor. Clădirile vechi și frumoase, trainice, copacii cei bătrâni, forfota obișnuită a străzii, tramvaiele care stăteau cuminți la semafor, strălucirea vitrinelor, zumzetul automobilelor, parfumul dimineților de toamnă, toate au dispărut în noapte, la semnul unei baghete magice. O lume ca de vis stă îngropată sub molozul amintirilor, purtând povara grea a nostalgiei noastre.
