„Participarea tuturor forțelor creatoare la reconstrucția Capitalei va grăbi transformarea Bucureștiului într’un minunat oraș socialist, în care se vor crea toate condițiile necesare pentru satisfacerea cât mai deplină a nevoilor de trai materiale și culturale mereu crescânde ale populației și a cărui arhitectură va exprima în toată măreția glorioasa epocă stalinistă de construire a socialismului.”
★ CONTEXT. În 1953, Republica Populară Română (RPR) era stat-satelit al Uniunii Sovietice (URSS). Propaganda stalinistă și represiunea politică constituiau aspecte ale vieții zilnice. În București și în alte orașe din RPR se promova stilul realist-socialist în arhitectura din perioada reconstrucției postbelice, practic un curent care reinterpreta elemente clasice și nega modernismul interbelic avangardist pentru că era considerat prea vestic. 1953 e și anul în care liderul URSS, I. V. Stalin, aflat la apogeul puterii, moare.
★ RETROFUTURE. Planșa arată un râu/fluviu frumos canalizat, navigat de vapoare și traversat de poduri generoase. Putem presupune că aceasta era o viziune de dezvoltare a Dâmboviței. Malurile iau forma unor bulevarde late, cu scuaruri verzi și sunt bordate de construcții impunătoare. Dacă ne uităm atent, vedem că imobilul de pe fundal seamănă cu Opera Națională, iar cel din dreapta, prim-plan, cu Casa Presei. Se vede și un debarcader pe malul râului. În rest, peste tot detalii neoclasicizante, specifice stilului realist-socialist.
★ REALITATE. În anii ’50 în București s-au construit câteva clădiri realist-socialiste remarcabile: Teatrul de Operă și Balet (azi Opera Națională), Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „V. I. Lenin” (azi Casa Presei), Velodromul Dinamo etc. dar și ansambluri rezidențiale: cvartalul coloneilor de pe șos. Pandurilor (limita Cotrocenilor), cvartalul Bucureștii Noi (Teatrul Masca), cvartalul Drumul Taberei (lângă Răzoare), completare locuințe Vatra Luminoasă (str. Lt. Victor Manu), blocuri b-dul Ilie Pintilie (azi b-dul Iancu de Hunedoara), cvartal b-dul Muncii (azi b-dul Basarabia vizavi de Arena Națională) etc. Dâmbovița a fost însă recanalizată și sistematizată abia în anii ’80. N-a fost gândită pentru navigație: albia nu e adâncă, râul curge în terase, are ecluze și poduri foarte joase. Nu există, așadar, debarcadere, malurile de beton sunt neprietenoase.
★ EVOLUȚII. Planșa din 1953 s-a materializat parțial, însă dacă ne uităm la amploarea viziunii de dezvoltare a orașului e ușor de dedus că propaganda avansa ideea că epoca stalinistă urma să dureze mai mult. Realitățile politice și geopolitice au schimbat însă posibilele planuri ale autorităților, iar spre finalul anilor ’50 în capitală a început să se construiască în linia modernismului postbelic adaptat spațiului bucureștean. După 1960 nu s-a mai construit nimic în stil realist-socialist, odată cu destalinizarea.
★ CONCLUZII. Perioada stalinistă din dezvoltarea Bucureștiului e deseori sărită, ignorată sau demonizată. Publicul nu ajunge să înțeleagă rațiunea cvartalurilor cincizeciste și mentalitatea de la respectiva etapă. Casa Presei, cea mai mare clădire de factură stalinistă din România, nu e inclusă în Lista Monumentelor Istorice și se degradează pe zi ce trece. Istoria trebuie asumată și înțeleasă, nu ascunsă sub preș în scop speculativ de potențații zilei. Vedeți cum fac alte țări foste comuniste bani morman din turism de pe urma moștenirii arhitecturale din anii ’50.
Vizual anii ’50 via Filip Ilie
Foto din dreapta via arhiva Agerpres (sus), Photo Historia (centru), imagine oficială (jos)
