Poză rară cu scara de onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), o clădire extrem de importantă din punct de vedere istoric, în centrul Bucureștiului. Simplă, impunătoare și iluminată natural prin geamuri mari.
Începută la finalul anilor ’30 (domnia lui Carol al II-lea), clădirea MAI era în șantier când a fost bombardată în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Consacrarea a venit odată cu mutarea aici, în 1958, a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, devenit Comitetul Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) în 1965. De la balconul acestei clădiri și-a ținut Nicolae Ceaușescu toate discursurile, inclusiv cel din 1968 împotriva invadării Cehoslovaciei de către țările membre ale Tratatului de la Varșovia, dar și ultimul său discurs, pe 21 Decembrie 1989. Ziua următoare cuplul Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe acoperișul acestui palat. CC al PCR a fost devastat de manifestanți în timpul evenimentelor din decembrie 1989. În 1991, odată cu revenirea la bicameralismul parlamentar, clădirea a devenit sediul Senatului României, iar din 2004 adăpostește 3 instituții guvernamentale: Ministerul de Interne (corpul central), Ministerul Muncii (aripa nordică) și Ministerul Sănătății (aripa sudică).
Are celule de detenție la subsol (fostul arest al Ministerului de Interne din timpul războiului și imediat de după), coridoare și tuneluri secrete care-l conectează la diverse alte obiective din București, cel mai aproape de fostul Palat Regal, pe cealaltă latură a Căii Victoriei, sediul Consiliului de Stat al Republicii în perioada comunistă.





















