… îndrăgitul fotograf modern al Bucureştiului, domnul Paul Filip, ar fi împlinit 80 de ani.
Cu toate că nu am avut onoarea să îl cunosc personal, doresc să îi mulţumesc chiar şi acum pentru fabuloasa comoară ce a păstrat-o cu mare grijă şi a lăsat-o în urmă, mii de fotografii a unei lumi dispărute.
Aşadar, azi aş vrea să vă prezint una dintre cele mai importante fotografii ale dumnealui, făcute în cartierul evreiesc, mai precis în Piaţa Sf. Vineri. O imagine de la pragul anilor ’70-’80 a Tribunalului Sectorului 3 (fost Sector 4). Putem admira îndeaproape, în premieră, faţada dinspre str. Sf. Vineri, fotografiată din curtea bisericii omonime.
Clădirea a avut încă de la început numai funcţiuni publice, fiind, pe rând, Şcoală mixtă comunală, apoi chiar Primărie a Capitalei, după care Primăria Sectorului de Negru, iar în perioada comunistă, Tribunalul Raionului Tudor Vladimirescu devenit Tribunalul Sectorului 4, respectiv al Sectorului 3.
Clădirea tribunalului a fost demolată în 1987 ca parte a planului de sistematizare a zonei, de construire a Centrului Civic. Astăzi, piaţa a rămas pe aceeaşi poziţie, dar este transfigurată total. De asemenea, tot perimetrul a fost demolat, inclusiv biserica din dreptul căreia a fost făcută fotografia.
Fotografie din colecţia personală a echipei Cartierul Evreiesc.





















