de Ando și HM
Azi, să nu fim cîrcotași, vorbim doar de-o singură fundătură.
Este Șoseaua Nordului!
Una din cele mai scumpe artere bucureștene, fiindcă-i adiacentă Herăstrăului și-a devenit o oază de lux. Bine, cînd dai să intri pe-aici te gîtui printre mașini care n-au unde să-ncapă; clădirile noi se-nghiontesc una pe ailaltă și-n plus, mai ai de-a face și cu traficul care se scurge spre zona corporatistă a Piperei.
Dar ea-n sine – șoseaua – după ce lasă-n urmă aglomerația dintre Bordei și Roata Mare din parc devine chiar o stradă liniștită și goală; și, cîțiva pași mai încolo, se-nfundă-n șina de tren a Constanței.
Cel ce vrea să vină pe-aici dinspre Băneasa o face pe un segment botezat după Revoluție Elena Văcărescu; într-alte vremi toată șoseaua purtase numele voievodului Mihai.
De ce-i azi șoseaua asta fundătură? Fiindcă acum vreo treizeci de ani trecerea ei peste calea ferată s-a-nchis, odată ce s-a construit atît Pasajul Aviației, cît și noua rocadă urbană Aerogării – Barbu Văcărescu.
Mulți au murit, forțînd trecerea la barieră la care se stătea mult, mult de tot…
Așa că șoseaua asta și-a pierdut rolul de legătură; și o bună vreme a stat – imediat după Revoluție – în pustieșag. Pînă a-nceput să se construiască „Satul francez” urmat de sutele de vile și bloculețe ce au împănat toată bucata dintre Herăstrău și noul cartier Aviației.
Pe-aici, dinspre Bordei spre calea ferată, nu circulă transportul public-nimic, da’ se pare că nu se sinchisește nimeni.
Loc să se strecoare, zău c-ar fi: dacă-ncap Rolls-urile!…
Șoseaua – pe vremea cînd funcționa bariera – era străbătută de autobuzul-fantomă 112. La-nceput de ani ’90 a fost o-ncercare cu autobuzul 135, dus să-ntoarcă aici, la intrarea dinspre Roata Mare a Herăstrăului; n-a ținut mult. Tot aici a-ntors și troleul 83; venea taman din Berceni, dar a dispărut odată cu desființarea transportului de suprafață central survenită inaugurării metroului spre Pipera. Prin ’95 s-a înjgebat și-un traseu de autobuze direct spre Romană, dar n-a avut viață lungă, fiindcă nu le vedea nimeni circulînd.
Cu siguranță că am putea face vreo cinci-șase episoade numărînd toate intrările, fundăturile și cioturile dintre Nordului și Nicolae Caranfil! Și ne-am umple de bube văzînd toate barierele, semnele de „interzis” și tăbliile cu „stradă privată”!! Așa că, pur și simplu, nu vreau să le iau la puricat! Sînt; le știm că sînt; să le lăsăm în plata Domnului…
Dar așa-i pe aici; și multitudinea de fundături o dibuim și pe hărțile vechi, chit că-s de dinainte de Război… sau de Revoluție!
… și nu stăm altminterea nici în bucata dintre șoseaua Pipera și lacuri; și pe-aici găsim multe fundături… prea multe ca să merite osteneala.
S-a construit prea mult; prea lacom; prea fără cap și fără respect pentru orice frîntură de urbanism! Toată partea asta-i o zonă falsă, detestabilă, moartă – tot cartierul ăsta nou e-n sine doar o fundătură.
