Hai că nu-i așa de rău, adică uitați-vă la sărakii din Dublin, Irlanda, cum au amenajat ei malul lui Liffey, râul din orașul lor:
DUBLIN / MALURILE LUI LIFFEY:
• carosabil impecabil
• trotuare libere și curate, placate cu dale rezistente, neschimbate de ani buni
• vegetație sănătoasă, îngrijită
• extensie a zonei pietonale: promenade de lemn în interiorul albiei râului
• balustrade trainice care să protejeze oamenii de la a cădea în râu
• invită la plimbare și agrement
BUCUREȘTI / MALURILE DÂMBOVIȚEI:
• carosabil mediocru
• trotuare asfaltate prost, murdare și ocupate pe alocuri de mașini parcate ilegal
• vegetație precară
• balustrade neîngrijite
• albie de beton a râului, neprietenoasă, urât mirositoare
• nu există promenadă reală
După transformarea Dâmboviței într-un canal colector și o simplă barieră anostă în anii ’80 prin betonarea malurilor, niciuna dintre administrațiile post-1989 de la București n-a venit cu un plan serios de transformare radicală a Dâmboviței măcar pe tronsoane, pentru a face râul mai prietenos și mai accesibil oamenilor. Malurile sunt moarte din punct de vedere al activării pietonale, însă nici cetățenii nu par deranjați de situație. Ca atare, Primăria nu simte nicio presiune să facă ceva în acest sens.
Concluzia e una singură: irladezii fraieri nu știu să facă bani din contracte multianuale (borduri, băncuțe, stâlpișori, asfaltare etc.) și nu știu că mașina-i la putere, că dacă n-ai mașină ești sărak.
Nu e burgerul ca pizza, nici Liffey ca Dâmbovița. Sláinte!
