Un târg la Piața Universității

Am promis acum ceva vreme că voi încerca să analizez cât se poate de serios proiectele administrației. Eh, și cum administrația noastră are mari realizări, nu am ce face și analizez lucrurile pe care le-a făcut: târguri. Pentru articolul ăsta mergem să vedem ce se organizează la Piața Universității, iar eu am prins acolo un târg de mărțișor sau de 8 martie. Mă rog, ceva cu iubire și inimioare și sentimente de nedescris. Știu, a trecut o lună de atunci, dar nu are nicio importanță. Târgurile de la Universitate au cam un singur fel de organizare. Diferențe minore între evenimente și amenajări…

Bun, deci avem așa: târg la Piața Universității, loc central al Bucureștiului, unii chiar ar spune că e fix centrul. Pentru început trebuie să ne uităm pe un plan cu situația spațiului atunci când nu se fac târguri:

Cam asta e situația de toate zilele. Patru statui amplasate random într-un spațiu. Ca să se păstreze regula au fost puse și niște stații RATB, reprezentate prin patru coșmelii. Ceva mai pe fundal, aproape de centrul de greutate al pieții avem (doar) trei elemente de ventilare pentru parcarea subterană. Două tipuri de dalaj completează imaginea, piatră cubică și beton. Asta avem noi în cel mai important punct al orașului și nu am de gând să comentez cum am ajuns în situația asta. Nu e cazul acum. Astăzi vorbim despre bucuria târgului, bucuria inimii…

Ei bine, târgul de aici s-a numit București, inima ta. Frumos și la obiect, cu sentiment, cu drag și voie bună. Păcat că a fost frig și zăpadă, altfel merita să mergi acolo. Eu am nimerit chiar într-o zi cu soare (cred că singura), în timpul săptămânii, pentru ca să vedeți în poze cum arată târgul și nu pe bucureștenii fericiți îmbulzindu-se. Vă avertizez de la început că nu îmi plac tîrgurile, aglomerația și oamenii fericiți pentru că au ieșit soarele și micii. Deci, să ne aruncăm în frumosul târg:

Avem un plan de situație al târgului nostru de mărțișor București, inima ta. Pe lângă elementele fixe din piață (clădiri, statui, stații RATB etc) au apărut diferitele obiecte care formează târgul. Am notat pe plan aproape totul: 45 căsuțe, 2 intrări, gardul, container pentru activități, elemente de decorații (copaci plastic, inimă roșie, turn cu mesh) și zona de wc-uri. Realizez acum că am uitat să marchez generatoarele… nu face nimic, depășim greaua încercare și vă asigur că o să le vedeți în poze. Da, am și poze din târg:

Iată o imagine aeriană cu aproape toată amenajarea. Mulțumim unei prietene care ne-a ajutat să avem această panoramă din clădirea Universității și să vedem mai ușor cum sunt aranjate elementele drăguțe. În partea stângă, lângă ambulanță, intrarea principală printr-o inimă de flori. Eu nu am avut nevoie de ambulanță la trecerea prin poartă, dar e bine să fie totul pregătit. Căsuțe aranjate regulamentar, preluând conturul pieței, elemente de decor în zonele centrale și un container. De data aceasta nu avem o scenă, dar, la nevoie, aceasta se adaugă fără greutate pe partea din sud (de obicei în zona de ventilare).

Fotografii din târg în care am încercat să prind toate elementele care formează târgul și modul în care se integrează în spațiul Pieței Universității. În primul set de imagini vedeți accesul principal (poarta de flori), decorațiile (copaci plastic de diferite culori, inima ca suport pentru fotomodele) și căsuțele standard. Vreau să remarc că mie căsuțele mi s-au părut decente, având culori neutre. Nu înțeleg de ce e nevoie de această formă pentru căsuțe, dar asta e. Mă întreb dacă nu se poate găsi un modul mai potrivit cu o zonă urbană, ceva mai urban. Nu toți visează la o bunicuță imaginară care vinde ciorapi de lână la portiță. Gardul este tot din povestea rurală.

Continuăm seria de imagini cu partea a doua, chiar cu poze din exteriorul târgului. Se vede containerul (l-am văzut folosit pentru activități indoor pentru copii și altădată ceva cu machiaj – nu știu de ce machiaj, dar aia e), a doua intrare (mai mică, dar cu luminițe) și spațiul rezultat în spatele căsuțelor. Gardul ăla de gospodărie țărănească-hipsterească este potrivit să îți pui năpdragii la uscat, dar nu pentru un târg în centrul unui oraș. Apreciez totuși destul de mult că nu era transparent, avea o înălțime redusă, lucrui care contribuie la senzație de spațiu deschis. Mult mai bine decât în trecut (pe la Crăciun), momente în care zona părea un oraș închis și aglomerat. Către bulevard am apreciat și faptul că trotuarul a fost păstrat destul de larg, gardul fiind retras destul de la carosabil.

Să ne uităm un pic și pe planul detaliat al amenajării. Totul este închis cu un gard de înălțime medie. Există doar două intrări, pe latura de nord, doar dinspre bulevardul Elisabeta. Șirul principal de căsuțe urmărește forma pieței, poziționate fiind în semicercul cunoscut. Fix în axul central (către sud) avem un spațiu deschis, relativ umplut de cele două generatoare (nu apar pe plan, dar ar fi în spatele zonei de ventilare). Containerul pentru activități indoor este amplasat încercându-se o compoziție liberă a elementelor. Glumesc, de obicei este trântit acolo… poți vedea cine intră și să te faci că lucrezi dacă e șefu la poartă… fiecare statuie are câteva elemente care o bordează. Mișu este în centru relativ singurel, dar i s-a adăugat paralipipedul ăla cu numele târgului. Ceilalți trei sunt doar bruiați de căsuțe, dar domnii Spiru, Lazăr și Heliade s-au obișnuit cu asta și nu cred că mai speră să fie vreodată înglobați într-o amenajare decentă, temporară sau de durată. Pe la unele colțuri s-a trântit câte un copăcel de plastic, culori vesel-țipătoare, fără o logică aparentă, dar acoperind vag câte o latură neatractivă.

Cam aceasta este frumusețea de la târgul de la Universitate. Este o amenajare care se modifică relativ puțin în diferitele ocazii de sărbătorire a Duamnei. Se pot adăuga o scenă, mai multe căsuțe, cârnați sau iepurași, în funcție de sărbătoarea tradițională de la momentul respectiv. Nu există un concept clar, o amenajare planificată, o dorință de a pune spațiul în valoare. Se pun căsuțe câte intră, așa la ochi, pe unde e nevoie mai băgăm ce mai au ăia decorații prin depozite, ceva de tocat bani. Târgul putea fi pus oriunde, nu se face vreo legătură cu clădirile alea din jur, care, de bine de rău, au o valoare pentru orașul ăsta și s-ar putea să fie chiar și cunoscute și recunoscute de ăia care vin la târg. Zic că poate e important ce clădire o vedea pe fundalul selfiului… Te-ai putea gândi și la ceva care să includă statuile domnilor ălora importanți. Ceva acolo, mai deștept…

Totuși trebuie să remarc că locul este mai aerisit, mai puține căsușe și fără scenă e mai drăguț. Gardul (nepotrivit pentru spațiul urban) are o înălțime potrivită, târgul fiind deschis, fără a genera chiar multe spații dubioase în proximitate (mă refer la ce se întâmplă mai ales în spatele căsuțelor). Căsuțele mi se par tot kitsch, dar culorile sunt ok, neutre. Sigur, eu nu m-aș duce niciodată de bunăvoie la astfel de târguri, dar asta e, unora le tresaltă emoțiile la astfel de chestii, așa că e nevoie și de târgurile astea.