Ca orișice cetățean preocupat de bunul mers al Culturii, duc cu mine grija Teatrului.
Teatrul și tot ce-l face pe ‘mnealui atît de Teatru.
Actorul (întotdeauna se scrie cu majusculă)…
… Scîndura…
… și, la capătul cel’lalt, prostul de spectator: ăla pe care mereu se găsește cîte-un Actor să-l tragă de urechi c-a uitat să-și închidă telefonul în sală; după spectacol, Actorul – împovărat cu postarea pe facebook acestei spurcări a Actului de Cultură – se suie-n mașina lăsată pe trecerea de pietoni și pleacă fără să semnalizeze.
Dar m-am liniștit olecuță deunăzi, cînd mi s-a vădit că Teatrul merge într-o direcție bună.
Atîta vreme cît DIRECȚIA teatrului are loc de parcare, nu știu ce-ar mai putea merge prost înăuntru, în Sală.
Păcat că-s treptele alea înalte și nu se pot parca mașinile-n foaier.





















