Casa G. Atanasiu din str. Isvor

Casa G. Atanasiu din str. Isvor nr. 57-59 (Izvor nr. 51-53, adresa din momentul demolării), operă a arh. G. Sterian, se afla la intersecţia cu str. Al. Odobescu (str. Rinoceru, în perioada antebelică).
Imaginea datează cel târziu din anii ’20, evocând aerul patriarhal al cartierului. O remarcă trebuie făcută în legătură cu pavajele străzilor: în timp ce str. Isvor, artera principală, era aranjată cu piatră cubică, străduţele lăturalnice aveau încă piatră de râu.
Strada Al. Odobescu, care pornea spre stânga, avea forma unui L ce cotea la stânga (în capătul perspectivei se vede curba) şi lega Izvorul de Uranus. Străduţa fusese iniţial o fundătură prin care se făcea accesul către livezile Mănăstirii Mihai Vodă.

sursa foto: Arhiva Bibliotecii Academiei via Em. Bădescu

sursa-Cartierul Uranus