Revenim pe strada Arionoaia…

Revenim pe strada Arionoaia, în locurile fotografiate color de Dan Perry .
De această dată, descoperim în detaliu, cum nu am mai făcut-o până acum, câteva faţade ale caselor de la nr. 56-60, pe partea stângă cum urcai panta din Antim, de la Cinema Rahova. Sunt clădirile amplasate pe cel mai abrupt segment al străzii.
Locuinţa cu etaj de la nr. 60 credem că e unicat ca stil pe aceste străduţe, de un eclectism rar, o îmbinare de neoclasic cu baroc la etaj, iar la parter un registru mult simplificat, mai apropiat de modernism, cu elemente munteneşti. O fisură orizontală în arcatura intrării în gang dezvăluie dimensiunea originală a porţii.
Alipită, la deal, sta imobilul de la nr. 58, ceva mai vechi, cu o faţadă cel puţin la fel de interesantă, stilistic vorbind: clădirea, cu demisol şi parter, avea ferestrele nivelului superior zidite, o practică des întâlnită în zilele noastre; şi mai curioasă este prezenţa micilor frontoane la partea superioară a ferestrelor demisolului, ca şi cum casa ar mai avea încă un nivel dedesubt, înghiţit de deal. Mai sus, vecinii de la nr. 56 locuiau într-o clădire neoclasică, ridicată spre sfârşitul sec. al XIX-lea.
În prim-plan stânga, casa cu etaj şi faţadă de culoare deschisă nu avea adresă pe această stradă, făcând parte dintr-un ansamblu din Calea Rahovei 122-124 (o vom prezenta cu următoarea ocazie). De partea dreaptă a fotografiei, se disting puţin faţadele caselor de la 57-59, perspectiva fiind închisă de salcia pletoasă din curtea de la nr. 59A.

Dacă mergem azi pe maidanul din faţa Casei Academiei, str. Arionoaia traversa panta cea mai mare a dealului şi ar fi venit tangent faţadei dinspre Calea 13 Septembrie a imensei clădiri neterminate.

foto: Paul Filip

Din colecția personală a echipei paginii Cartierul Uranus.

sursa-Cartierul Uranus