Bucureștii, un oraș de căcat, ”grație” arhitecților care și-au bătut joc de el, dar și de noi, de meseria lor care acceptă orice mizerie, numai să le iasă banul. Au Ordin, dar n-au onoare!
Ei bine, șeful Ordinului Arhitecților pe București este , unu, Strurdza. Pulă cu sânge ”albastru”, cică. Ce nu suportă ”abuzul” plebeei Firea, care a ”construit” ilegal, fără ”consultare publică” și fără ”anunț” un patinoar în Parcul Romniceanu. Cică de Crăciun, ca mafioții! Drept pentru care a depus plângere penală la Poliție împotriva Primarului General.
S-o dai dracului de țară, cu tâmpiții care o populează, cu tot! Atâta rea-voință și atât dispreț din partea elitelor n-am văzut nicăieri în lume! Omul obișnuit nu trebuie să se bucure de nimic! El există doar pentru a sluji elitele, și atât! O țară care a rămas în Evul Mediu, cu boieri și slugi.
PS: o birocrație dementă pune stăpânire pe noi. Patinoarul ăla este o construcție provizorie. Reguli tot mai tâmpite le-au rărit. În beneficiul câtorva malluri. De fapt asta e problema cu supărarea Sturdzescului. Cel din parc o fi făcând concurență vreunuia din mall.
Câți copii din București își pot permite accesul pe un patinoar de mall? Câți pe o bază sportivă privată? Câți pot practica un sport, orice sport, ținând cont de costurile prohibitive ale echipamentului și ale accesului în baze sportive?
Comunismul a fost urât nu atât pentru excesele din anii stalinismului, cât mai ales pentru că a extins baza de recrutare a elitelor, prin acces universal la sănătate, educație, cultură. Din acest punct de vedere România a fost o democrație, în comunism. Rezultatele s-au văzut în performanță, fie că era vorba despre sport, despre știință, literatură, artă, teatru, cinematografie.
Ura elitelor, care este una transcendentă, s-a dezlănțuit după 1989, și tot ce am câștigat în materie de democratizare în domeniile amintite a fost distrus, anulat, în numele ”capitalismului” și al ”economiei de piață”. Sportul, arta, cultura, educația, au trăit o vreme din amintiri. Acum sunt moarte. Decât să performeze copii de muncitori și țărani, din păturile sărace(o indecent de mare majoritate), mai bine să nu mai existăm în lumea performanței. Elitele sinecuriste și disprețuitoare își au monopolul asigurat. Oricum nu le pasă de concurență. Nici nu vor concurență! Nu le trebuie recunoaștere internațională. Lor le este suficientă dominația internă.
Ne agățăm ca disperații de performanțele unei sportive ca Halep, ca să simțim că existăm în sport. Cinematografie? S-a terminat! Teatru? Care teatru? Literatură? Spuneți un nume de scriitor de talia unui Buzura, sau Preda, sau Fănuș. Nimic! Pentru că nu ne interesează! Tot ce contează cuplarea unora la conducta cu bani publici. Și atât!
Ne-am întors în interbelic. Cu tot ce înseamnă asta. Avem câteva minți, care sclipesc prin străinătate, și al căror impact asupra societății românești este zero. Și avem o viermuială, cică elite, ruptă de realitate, încăierată pe privilegii, și o uriașă masă de tineri, care nu au nicio șansă de afirmare, excluși din motive economice. Orice încercare de a face o societate mai justă și mai echitabilă este taxată drept ”comunism” și ”Jos Ciuma Roșie!”
Și încă ceva: elitelor alea românești, moarte prin închisorile comunismului, le-o fi trecut prin minte că, dacă România ar fi arătat altfel în timpul lor, cu cât mai mulți oameni în situația unei vieți decente, și soarta lor ar fi fost alta? Frustrările cresc. Și nimeni nu va fi tandru cu actualele elite, atunci când buba se va sparge. Și nu are cum să nu se spargă. E prea mult puroi în ea!
