Tradițiile-s frumoase – ele fac Sărbătorile…
Una dintre ele e cea a colindatului. Ce frumos e să te trezești cu copii veseli la ușă sau cu un cor cu multă armonie!
Da-n realitate, ne pomenim cu gunoieri, popi și – cel mai des – hăndrălăi mascați care bat toba.
Mă rog, se cheamă, totuși, că și ăștia fac ceva, în schimbul banului așteptat.
Cîntă, fluieră, bat tobele, dansează, chiuie, fac urări – e ceva muncă la mijloc!
Mai bine zis… făceau.
Anu’ ăsta, „colindătorii” nu mai cîntă, nu mai suflă-n trîmbițe, nici tobă nu mai cară – s-au modernizat.
Tîrîie după ei o pereche de boxe, pe-un cărucior, și atît! Nu cîntă ei nimic – ei doar pun colinde printre blocuri!
Au o capră, un urs – mă rog, ceva costumat – care mai țopăie, și atît!
Restul de 10-15-20 de hăndrălăi nu se muncesc, nu se chinuie, nu se stresează; mai urlă cîte-o urare doar dacă le pică ceva de la geam, de la vreun cetățean milos.
