inovație pentru tradiție

Știți? – lucrurile nu stau cum le-așezi; se mișcă; cresc.

Bucureștiul are două locuri minunate care se cheamă Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român. Fiindcă-i bine să prețuiești tradiția: e ceea ce te face să știi ce-ai fost, ca s-ajungi ce ești.

… locurile astea au ajuns doar o tradiție despre ceva tradițional.

De ce-au fost ele atît de grozave, de nemaipomenite? Fiindc-au fost ceva înaintea vremii lor! Dar azi sînt rămase-n urmă – mult de tot.

În secolul XXI muzeu nu mai înseamnă doar o hală cu cutii de sticlă-n care zac lucruri. Muzeu înseamnă și ceva viu, ceva ce se-ntîmplă, ceva care te cheamă!

Ne oblojim mîndria cu străinii care cască gura la bordeie; ducem copiii în „săptămîna altfel”; dar noi n-avem de ce să venim la aceste muzee.

Uite, în toți acești ani am fost doar o singură dată la Muzeul Țăranului – fiindcă n-am avut de ce.

„Evenimentele” de la muzee nu mai sînt de-ajuns. Ne-am săturat de carne la frigare, de doboș făcut ieftin, de poale-n brîu cu coca congelată; punct. Nu ne trage ața la aceleași colinde. Nu mergem la simpozioane și nici la „in memoriam nu știu cine”.

Dar… am merge să vedem tradiția pe viu, întîmplîndu-se!

Am merge la muzeele astea ca să vedem cum se dă cu coasa, cum se bagă un stîlp de casă-n pămînt, cum se ridică un gard, cum se caută o găină de ouă, cum se spoiește un perete, cum se face magiunul, cum se repară șindrila, cum se-mpletește o vestă, cum fierbe mustul, cum se coc foile de plăcintă, cum se țese un preș, cum se-njghebează un coteț…

Și dacă n-am avea timp să mergem să vedem, cu siguranță am sta pe net să ne uităm la clipuri interesante, frumoase, cu felurite asemenea activități, promovate pe site-urile muzeelor, pe paginile lor de socializare!

Așa se petrec azi lucrurile – și de-astea avem nevoie.

E păcat că muzeele tradiției nu-nțeleg că-n păstrarea și promovarea ei e nevoie de inovație.