Digi – trafic nelimitat; trafic auto nelimitat.

Din cînd în cînd, urmărim cu interes la televizor reportaje despre lipsa locurilor de parcare, despre cei care blochează trotuare, despre cei care-și lasă mașinile pe banda-ntîia, pe trecerea de pietoni, pe spațiile verzi. Unele din aceste reportaje rulează pe televiziunea de știri „Digi24”.

Și m-am distrat, de-a lungul vremii, găsind fix mașini ale televiziunii „Digi24” blocînd o-ntreagă bandă ori vreo pistă de biciclete.

… cînd mai aflu de la televiziunea asta cum în București șoferii parchează alandala, eu mă duc să mă plimb cîteva minute de la Puișor în jos, spre Cotroceni.

De ce? Fiindcă aici, pe strada Dr. Staicovici, se află sediul marii companii de care ține televiziunea „Digi24”.

… și m-apuc să număr cîte mașini ale RDS-RCS sînt parcate pe străzile Izvor, Dr. Staicovici, Costache Negri și Pasteur.

Cîte? Multe – zeci. Cotroceniul este acaparat și asfixiat de mașinile RDS-RCS. Acestea parchează pe trotuar, pe spatial verde, în piațete – oriunde-i un locșor liber; noroc că-s mașini mici, cît de cît de oraș…

 

Desigur, compania RDS-RCS are o parcare destul de mare cu spații generoase, dar în ea intră mașinile alea mai socotite – nu alea care umblă de colo-colo pe la clienți și intervenții.