Habar nu avem cât e adevărat din comunicatul Casei Regale și dacă prințul Nicolae a bătut oameni la ușa regelui Mihai în Elveția, dar e regretabil că și ei au ajuns la așa ceva. Casa Regală ar trebui să spună clar dacă regele Mihai e pe moarte, pentru că situația se prezintă deja ca o bătaie pe averea unuia care oficial n-a murit încă.
În ce ne privește, nu există prinți și prințese ai României. În prezent, Constituția actuală a țării, aprobată democratic prin referendum în 1991 și reconfirmată în 2003, definește România ca fiind o republică. Desigur, fiecare își poate zice așa cum dorește la el în casă, poate inventa decorații, furnizori, poate acorda și retrage titluri, poate stabili linii de succesiune la tronuri inexistente etc.
Ar fi extrem de important totuși să se clarifice momentul abdicării regelui Mihai pe 30 decembrie 1947, negocierile și condițiile impuse de situația de atunci. Momentan singura versiune acceptată oficial e cea a fostului suveran, care-l prezintă exclusiv ca pe o victimă.




















