…a respins cererea ca nefondată.

de George Damian

La intersecția Națiunile Unite un taximetrist de la Pelicanul a tăiat trei benzi din scurt încercând să facă stânga pe pod. A blocat toată coloana, semaforul s-a schimbat înainte să-și ducă la îndeplinire dibăcia. În corul de claxoane furioase un tip grizonat de vreo 40 de ani a coborât dintr-un Opel cu o bâtă de baseball și s-a apucat să distrugă metodic taxiul. A început cu stopurile din spate pe care le-a zobit scurt, din trecere a făcut praf și luneta, a ocolit mașina prin dreapta și a spart un far, apoi pe-al doilea. A apucat să blocheze portiera înainte să coboare taximetristul, apoi la fel de calm i-a făcut praf parbrizul și geamurile de pe stânga. S-a dat doi pași înapoi și și-a cumpănit următoarea lovitură: l-a prins direct în gură pe taximetristul care se dădea jos vociferând. La Institutul de Medicină Legală s-a constatat lipsa tuturor incisivilor și caninilor din gura taximetristului. Condamnat la doi ani cu suspendare și muncă în folosul comunității, agresorul a avut o singură cerere: perioada agresiunii să fie considerată muncă în folosul comunității deoarece respectivul taximetrist nu va mai îndrăzni niciodată să facă stânga sărind peste trei benzi. Judecătoarea a respins cererea ca nefondată.