În București, „a face ceva” însemnează să se vadă pîn-la cer că s-a făcut. De-aceea, primarii nici nu ne-ncurcă cu mărunțișuri precum curățenia și ordinea; da-n schimb, cînd e de ridicat vreo ditai clădirea ori de întins vreun pasaj – se bagă; pentru că se vede.
Uneori, nu știu cum se-nnimerește, dar primarul mai are o frîntură de stil; de-aia nu toate betonările lui Robert Negoiță-s hidoase, ba chiar intervențiile sale aduc un cîștig indiscutabil orașului și civilizației.
Dar ce te faci cînd exemplul lui Robert e urmat de ciracul lui Piedone – de primarul Băluță?
Intervenția lui Piedone în sectorul 4, după preluarea puterii, a fost copleșitoare: în doi ani scotea la lumină locuri de joacă, inventa parcări, făcea aparatul administrativ să meargă, spăla străzile. Din gloria asta s-a și reales. Prețul a fost uriaș, dar cetățenii au socotit că merită plătit: curățenia și ordinea însemnau garduri, gardulețe, dinozauri luminoși, palmieri de-o vară, statui hîde… ce conta? – era curățenie, era ordine!
Piedone a dispărut; azi sectorul e condus de fostul său viceprimar: Băluță.
Băluță n-a înțeles că treaba însemnează școli ingrijite, locuri de joacă care nu seamănă a staule, parcuri unde nu urlă boxele, gunoi ridicat la vreme… Băluță, precum papuașul desenat de primii exploratori, poartă penele păsării paradisului pe curu’ gol.
El bordurează și betonează; că așa a văzut la Robert.
El încarcă spațiul public; că așa a învățat de la Piedone.
