În biblioteca școlii cu Bastien și Bastienne, la Opera Comică pentru Copii

Cei care au venit sâmbătă, 16 septembrie, la premiera spectacolului „Bastien și Bastienne” de la Opera Comică pentru Copii din Sala UnderGrant a teatrului au intrat pe furiș în biblioteca unei școli moderne pentru a cunoaște personajele din opera lui Wolfgang Amadeus Mozart. Regizoarea Irina Crăiță Mândră și scenografele Bianca și Sabina Veșteman au propus publicului o nouă interpretare a operei „Bastien și Bastienne”, compusă de Mozart la vârsta de numai 12 ani. Tinerii artiști au redat într-un mod nou și interesant povestea din această lucrare, remarcându-se prin voci sigure și interpretare sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei. Este vorba despre Diana Alexe (Bastienne), în spectacol o adolescentă care încă oscilează între lumea copilăriei și maturitate și Alin Trifu (Bastien), interpretat ca un tânăr rebel, plin de viață, dar ușor de păcălit de aparențe. Datorită acestor aspecte, cei doi interpreți reprezintă o sursă importantă de umor în spectacol.

Dar biblioteca școlii de la Opera Comică nu este o bibliotecă obișnuită. În ea se întâmplă lucruri ciudate: personajele și poveștile sar din cărți și inundă pereții, desigur prin proiecții spectaculoase, ajutate să evadeze de către vrăjitorul Colas, și el un personaj fantastic, cu o baghetă magică pe care se pare că abia acum încearcă să o folosească. În calitate de vrăjitor și atotștiutor, el este singurul care simte prezența publicului în sală și de aceea comunică frecvent cu acesta. Colas (Radu Ion), cu o voce amplă și concentrată, se prezintă ca un magician fermecător și simpatic, în același timp viclean, care reușește să-i facă pe cei doi adolescenți din opera lui Mozart să-și descopere adevăratele sentimente.

Povestea îndrăgostiților Bastien și Bastienne se petrece la Opera Comică într-o lume în care realitatea se îmbină cu fantasticul, într-un spațiu atemporal în care cei doi se maturizează cu ajutorul dragostei și al vrăjilor. Echipa tânără a spectacolului „Bastien și Bastienne” prezintă astfel unul dintre proiectele câștigătoare ale unui concurs lansat de Opera Comică pentru Copii, care încurajează tinerele generații de creatori de spectacol, ajutându-i să debuteze într-un teatru profesionist de operă și balet pentru cei mici.

Iulia Toea Mureșan

Foto: Irina Epifan