sursa-Cartierul Evreiesc
O foarte interesantă perspectivă a cartierului se putea vedea de pe terasa blocului din str. Smeurişului, colţ cu Rovine, cândva aflat în spatele vechii morgi (Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”).
Imaginea a fost luată de dl. Cristian Malide când începuseră deja demolările pe str. Căuzaşi, pentru a face loc Bd. Victoria Socialismului (Bd. Unirii, azi); acest lucru abia e vizibil aici, în colţul din stânga jos.
Tot în partea stângă, la orizont, se vede spatele corpului central masiv al magazinului Unirea, clădirea iniţială, cea dinaintea extinderilor. Ceva mai la dreapta, dincolo de jumătatea imaginii, după aliniamentul copacilor din Bd. George Coşbuc (azi segment al Bd. Corneliu Coposu), se observă şi spatele celuilalt mare magazin din zonă, Cocor.
Revenind la prim-plan, se puteau distinge după aticul blocului câteva faţade ale unor case de secol XIX din str. Sf. Ioan Nou, aflate în apropierea intersecţiei cu str. Sf. Nicolae Jitniţa. Întreaga zonă conţinea vechiul ţesut al Bucureştiului, dezvoltat spontan, cu străduţe întortocheate şi curţi neregulate.
În această mare urbană, abia se distinge şi vechea stradă Mămulari, încă întreagă la acea vreme. De exemplu, construcţia modernistă de culoare deschisă, ceva mai vizibilă, din partea dreaptă a imaginii, face parte din aliniamentul străzii. Tot în dreapta, mult mai în spate, în dreptul acelei case, se distinge cu greu turla principală a bisericii Sf. Gheorghe Vechi, cea de pe str. Sf. Vineri, de lângă Templul Coral.
Azi, după cum bine ştim, zona din spatele magazinului Unirea arată cu totul altfel, cu ansamblul vechiului „Circ al Foamei” în continuă transformare şi cu blocuri înalte ce sufocă cele câteva case supravieţuitoare din str. Mămulari.
foto: Cristian Malide (anii ’80)





















