Biserica Amzei s-a renovat; curată, strălucește-n soare.
Ca orice renovare a Bisericii – fie la Spiridon-Nou, fie la Boteanu – are gradul ei de brutalitate. Vegetația a fost distrusă, ciumpăvită barbar și curtea a fost împrejmuită cu firescul gard oribil.
Trecem peste; ne-am obișnuit!
De cînd mă știu am iubit faptul că puteai trece, prin curtea acestei biserici, din strada Biserica Amzei în Christian Tell. Nu era o scurtătură, ci altceva, o mica abatere, un prilej de-a te rupe de stradă și de trotuar și de lume: și ăsta-i și unul din rosturile bisericii.
Acuma, s-a-ncuiat poarta dinspre strada Biserica Amzei…
E normal doar pentru „gospodarul” care-și tine acareturile sub cheie; dar ce pierdere pentru omul care găsea tihna din curtea bisericii.
