Cazul ăsta de pe strada Batiștei (centrul orașului, la Universitate) e relevant la nivel de capitală. Pe o casă de final de secol 19 stau montate de ani buni plăcuțe care anunță căderea tencuielii. Pentru că fațada degradată e pericol public, locul a fost izolat cu bandă.
Autoritățile locale ori nu au acționat ori se dovedesc total neputincioase în a obliga proprietarii să-și întrețină fațadele. Sănătatea pietonilor și posibil viața lor sunt puse în pericol constant din cauza fațadelor degradate, dar singura măsură luată a fost limitarea spațiului pietonal. Pentru că Bucureștiul, în accepțiunea ultimelor administrații, e un oraș al mașinilor, nu al oamenilor. Cazuri ca ăsta sunt în tot orașul – clădirile cu fațade neîntreținute sunt un adevărat pericol în orice anotimp, pe care și autoritățile, și cetățenii îl ignoră.
Ți se scurge fațada? Repar-o, nu mă împinge de pe trotuar că n-ai tu chef să te civilizezi.
EDIT: ce să vezi, e vorba chiar de Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, aflată sub îndrumarea, coordonarea și controlul Primăriei Municipiului București, prin Direcția pentru Cultură. Doamna primar general Gabriela Firea, aveți de gând să remediați situația asta? Că lui Oprescu și Videanu evident că nu le-a păsat.





















