Sinagoga Mare (Poloneză)

Ascunsă astăzi după blocurile din Piaţa Sf. Vineri, adăpostind Muzeul Holocaustului, Sinagoga Mare (Poloneză) din str. Vasile Adamache a avut şi zile mai însorite.
Până în 1987, era cea mai masivă clădire din zona cuprinsă între biserica Sf. Vineri şi biserica Udricani. În imagine, în spatele camionului, se vedea intersecţia cu str. Colnicul Mic şi imobilul de colţ de la nr. 7.
Cu toate că edificiul a fost ridicat cu mult efort, în perioada marelui incendiu din 1847, după alte numeroase distrugeri, aspectul prezent al sinagogii a fost definitivat abia în perioada interbelică, odată cu extinderea realizată de arh. Petre Antonescu, cum ar veni spatele care se vede azi din parcarea de lângă rondul Udricani.

foto: Sorin Vasilescu (anii ’80)