de Constantin Gheorghe
Iar mă enervez! Bucureștii au vreo 2,5 milioane de locuitori. Dacă este cineva atât de bou să creadă că un primar poate arbitra toate interesele lor, și satisface toate nevoile lor, înseamnă că e dus cu capul, și o vizită la doctorul de nebuni se impune! Nu ne place cum arată orașul? Păi, noi îl facem să arate așa! Deci avem în primul rând probleme fiecare cu sine.
Un oraș nu este un mediu aseptic, mereu la dungă și cu batistă la buzunarul de la piept. Poate arăta mai bine? Da, dacă ne-ar păsa mai mult. Nouă, în primul rând. Abia apoi Primarului General. Nu cred că abordarea veșnic conflictuală a relației cetățeanului cu administrația aduce un plus orașului. N-are cum! ”Muie, Firea!” nu produce nimic. Oricum administrația orașului este subdimensionată, oameni de calitate se găsesc greu, la salariile din Primărie, într-un oraș cu șomaj practic, zero.
Mai este un lucru: ”frumos”, ”urât” sunt lucruri extrem de subiective. A încerca să impui tuturor gusturile tale, pe lângă că este de o aroganță nesimțită, e și o dovadă de deranjament mintal. Ce facem? Referendum, să spunem dacă ne place un monument de for public sau altul? Dărâmăm cartoful în țeapă, din Piața Revoluției, dar cădem în extaz în fața popândăului de la Mitropolie? Nu cumva ele ne spun că tocmai cei care au aprobat-estetic vorbind-panaramele au eșuat? Sau poate ei judecă lucrurile cu altă măsură, iar între elitele artistice și consumatorul de artă este o ruptură gravă?
Rămânem veșnic la ”Muie, Primărie!”? Dacă da, să nu ne mai plângem de urâțenia orașului!
