Uite un incendiu despre care nu vorbește absolut nimeni, care s-a întâmplat în București: ce mai rămăsese din fosta sinagogă a Azilului „Elisabetheu” (ulterior pavilion al Spitalului de Expertizare și Recuperare a Capacității de Muncă), clădire dintr-un ansamblu valoros din fostul cartier evreiesc din București, a ars.
În 2004, fostul sediu al azilului/spitalului a fost retrocedat Fundației Caritatea, fosta sinagogă rămânând în proprietatea statului. Nu am aflat dacă a fost retrocedată și sinagoga între timp, dar e probabil, din moment ce la un moment dat a apărut împrejurul proprietății un gard înalt, cu cioburi la limita superioară (pentru a se evita sărirea lui). De când a fost retrocedat, complexul de pe strada Romulus s-a degradat în ultimul hal, hoții de materiale fiind lăsați să slăbească structura de rezistență pentru a grăbi prăbușirea. Clădirile au ajuns rapid la stadiul de ruină. Fundația Caritatea a cerut demolarea imobilelor o dată în 2014 și de 2 ori în 2015. În 2016, ONG-urile pe patrimoniu au cerut Direcției de Cultură clasarea de urgență în lista patrimoniului, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum.
Așa se duce încă un punct important de pe harta cartierului evreiesc bucureștean, o zonă frumoasă odată foarte prosperă. Complexul ăsta de clădiri putea să fie lejer hub cultural alternativ, muzeu, ceva util pentru comunitate. Așa cum e cazul de fiecare dată, proprietarii urmăresc distrugerea clădirilor vechi pentru a valorifica terenul, iar autorităților și opiniei publice majoritare nu le pasă.
foto 2017: Vlad Petean





















